„Fondul de garantare a asiguraţilor(FGA) a luat act de Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară(ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii, urmând ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să promoveze, în instanţă, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului. Astfel, începând de astăzi (luni, n.r.), FGA poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A, la deschiderea dosarelor de daună”, se arată în comunicatul transmis de FGA.
Cererea de deschidere a dosarului de daună se poate completa în situaţia în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliţă de asigurare în vigoare, în perioada cuprinsă între data retragerii autorizaţiei de funcţionare şi data denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în instanţă.
După preluarea acestora, FGA precizează că va proceda la publicarea listelor potenţialilor creditori de asigurare. Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face doar după preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile.
Amintim că, Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF) a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance şi solicită deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii, se arată într-un comunicat transmis vineri.