FacebookTwitterLinkedIn

Adrian Mihai, co-fondator și CEO al FAN Courier, a fost ales președinte al Asociației Family Business Network (FBN) Romania, organizație care promovează antreprenoriatul și afacerile locale de familie.

”Cu cât România va avea mai multe afaceri de familie puternice, cu atât întreaga societate va prospera și va fi un loc mai bun în care românii să își dorească să trăiască sau în care să se întoarcă din alte țări ale lumii”, a declarat Mihai.

El este al treilea președinte al FBN România din istoria acestei organizații.

Consiliul Director al FBN este format din șase membri, respectiv Adrian Mihai, Anca Vlad, Florin Madar, Dan Ștefan, Gabriel Marin și Mihaela Hărșan.

Înființată în anul 2012, FBN România urmărește să popularizeze în România conceptul de „afacere de familie”, astfel cum este recunoscut la nivel european și să aducă la cunoștința existența şi potențialul afacerilor de familie, dar și obligativitatea unui parteneriat al statului român cu acestea, după modelul ţărilor vest-europene.