Familia Persson şi-a accelerat ritmul achiziţiilor de acţiuni la grupul de fashion H&M, pe care l-a fondat, alimentând speculaţiile potrivit cărora compania ar putea fi delistată de la bursă.
Ramsbury Invest, o companie de tip holding deţinută de Stefan Persson, cel mai bogat om din Suedia, a cumpărat 42,75 milioane de acţiuni H&M în prima jumătate a acestui an, cea mai recentă tranzacţie având loc chiar luni, arată datele publicate de autoritatea de supervizare financiară din Suedia, potrivit Reuters și Agerpres.
Se constată o accelerare a ritmului de achiziţii de acţiuni comparativ cu 2024, când Ramsbury Invest a cumpărat 56,85 milioane de acţiuni H&M pe parcursul întregului an, precum şi faţă de situaţia din 2023, când familia Persson a cumpărat 55,65 milioane de acţiuni la retailerul de îmbrăcăminte.
“Pe măsură ce familia deţine mai multe acţiuni, ea beneficiază de dividende mai mari pe care să le reinvestească, ceea ce va sprijini majorarea achiziţiilor de acţiuni”, a declarat analistul Deutsche Bank, Adam Cochrane, care se aşteaptă ca familia Persson să delisteze H&M de la bursă până în 2030.
Potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Internet a companiei, la finele lunii mai, familia Persson şi companiile conexe deţineau mai mult de 64% din acţiunile H&M.
“Cred că, la momentul oportun, o vor delista de la bursă. Întrebarea este dacă acest lucru va avea loc acum, peste 10 sau 20 de ani?”, spune Peter Magnusson, manager de portofoliu la Cicero Fonder.
Potrivit lui Magnusson, cel mai probabil, familia Persson va fi nevoită să găsească finanţare externă sau parteneri pentru a cumpăra toată compania.
Valoarea de piaţă a H&M este de aproximativ 187 miliarde coroane suedeze (19,7 miliarde dolari).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.