FacebookTwitterLinkedIn

„FMI, estimări WOW pentru România în 2021! Felicitări români! FMI estimează o creștere economică în 2021 de 7% (cu 3 pp peste estimările inițiale) și un deficit bugetar de 6.8% (vs.7.2% estimare inițială). FMI confirmă, România are cea mai mare creștere economică din UE”, a reacționat și premierul Florin Cîțu la concluziile raportului FMI, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Conform raportului FMI, „revenirea economică a României pare a fi cea mai rapidă în rândul ţărilor UE începând din trimestrul 4 al anului 2020”.

„Se anticipează că o recoltă agricolă mai bună va susţine producţia ulterior, în cursul acestui an. Riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei, inclusiv din cauza apariţiei unor noi tulpini ale virusului, eficienţei mai reduse în timp a vaccinului sau refuzului de vaccinare din partea populaţiei”, se arată în comunicatul FMI, citat de Agerpres.

Totodată, experții FMI au punctat faptul că economia românească a făcut faţă relativ bine crizei COVID-19, iar contracţia PIB din 2020 indusă de pandemie a fost considerabil mai redusă decât media UE.