
Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.
Va intra afacerea Dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?
Într-adevăr, contextul actual este unul dificil, pentru toată lumea, dar la Assa Abloy România alegem să ne urmăm obiectivele stabilite pentru anul acesta, optimizând operațiunile acolo unde este cazul, pentru a putea livra în continuare soluțiile și serviciile la cele mai înalte standarde.
Și cum toate acestea n-ar fi posibile fără oamenii noștri, pe care îi prețuim și îi respectăm, vacanța va rămâne o prioritate. Cu toții avem nevoie de odihnă, cu atât mai mult în contextul solicitant pe care-l traversăm.
Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările Dvs. în următoarea perioadă?
Principalele consecințe, pentru care depunem eforturi susținute să le diminuăm, sunt întârzierile din procesul de aprovizionare, dar și costuri suplimentare pe toate categoriile de produse și servicii.
De asemenea, în funcție de cum va evolua contextul politic și economic, putem asista la o încetinire a ritmului de dezvoltare a unor proiecte noi, în special în construcții. Suntem optimiști și, în ciuda acestei încetiniri, proiectele deja începute, cu siguranță vor fi finalizate.
Cum arată planurile Dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?
Experiența ne-a arătat că orice provocare vine la pachet cu o serie oportunități și misiunea noastră este de a le identifica și de a le include în strategia de business. Pentru anul 2022 aș menționa: atragerea de noi proiecte în zona de producție și export; extinderea echipei, în divizia de vânzări, dar și în fabrică; educarea consumatorilor privind soluțiile de securitate de înaltă calitate și avantajele acestora; creșterea vânzărilor în zona de retail, producători de uși și specificații de proiecte în construcții folosind portofoliul existent.
În 2023 vom lansa produse noi, care vin să completeze portofoliul existent, dar care ne vor crea și un avantaj strategic în dezvoltarea de soluții complexe, ce pot fi integrate în proiectele noi. Vom continua dezvoltarea și modernizarea liniilor de producție, vom implementa soluții de reducerea a costurilor cu energia, dar ne vom preocupa și de dezvoltarea oamenilor din echipele noastre.