Florin Cîțu: „Nu există aşa ceva în discuţie în Ministerul Finanţelor Publice şi nu este ceva ce eu aş susţine în acest moment. Astăzi este nevoie de fiecare om în administraţia publică”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Florin Cîţu, întrebat despre proiectul care vizează intrarea în şomaj tehnic a bugetarilor din anumite sectoare, conform News.ro.
Premierul Ludovic Orban a anunţa, în debutul şedinţei de Guvern de săptămâna trecută, că toţi angajaţii, chiar şi cei din instituţiile publice, trebuie să preia din povara crizei provocată de coronavirus, de aceea a fost elaborat un proiect prin care angajaţii de la stat vor intra într-o formă de şomaj tehnic.
La rândul său, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat, referindu-se la şomajul tehnic şi la o reducere a veniturilor demnitarilor, că un act normativ care să prevadă acest lucru nu a fost încă finalizat, iar decizia va fi luată „în echipă”.