Muzeul a fost deschis în primăvara anului 2013 de Ion Barbu (n. 1953), cunoscut drept caricaturistul unor reviste ca Dilema Veche sau Academia Cațavencu, el fiind, de fapt, unul dintre cei mai complecși artiști vizuali români, inepuizabil autor de expoziții și saloane, cărți și albume, festivaluri și muzee. Cu o ingeniozitate egalată doar de energia lui, Ion Barbu a pus, în câteva decenii, Valea Jiului pe harta artei vizuale contemporane, desenând, pictând și transcriind versuri pe casele, blocurile, străzile și gardurile orașului, deschizând muzeu după muzeu: Muzeul Consumatorului Comunist din Petroșani este un anticariat-prăvălie de artă al umorului politic, Casa Memorială „Ion D. Sârbu”, din Petrila, este cel mai ingenios muzeu dedicat unui scriitor român, iar fosta mină de cărbune (la salvarea căreia a pus umărul în mod decisiv – recomand documentarul Planeta Petrila, regia Andrei Dăscălescu) a devenit un parc tematic în aer liber, adevărat Disneyland al caricaturii cu substrat social, politic și, mai ales, artistic.
Doamna Virginia (Jeni) Barbu (1926-2010), mamă a patru copii, fostă contabilă în Valea Jiului, a locuit în această casă pe care fiul Ion Barbu a transformat-o în cel mai real și necontrafăcut muzeu, un loc nostalgic și sentimental, unde te simți ca acasă pentru că totul e recognoscibil, de la obiecte la senzații. „Cu câteva luni înainte de a ne părăsi, am hotărât împreună cu frații mei să transformăm casa copilăriei noastre într-un loc unde, ca la biroul de obiecte pierdute, să ne regăsim paradisul pierdut al copilăriei. Veți găsi în acest muzeu câte ceva din mama fiecăruia dintre voi”, spune Ion Barbu, creatorul și, totodată, ghidul muzeului, a cărui intrare se plătește cu „lacrimi valută forte”, după cum te previne el glumind. „Muzeele adevărate sunt locuri în care timpul se transformă în spațiu” e înrămat pe perete un citat din Orhan Pamuk, scriitorul turc premiat cu Nobel, el însuși artizanul unui Muzeu al Inocenței, în Istanbul. Și, într-adevăr, pereții casei-muzeu deschid o nouă dimensiune în spațiu, putând fi citiți precum cărțile și răsfoiți ca albumele de fotografii. Ion Barbu a transcris pe pereți sau a înrămat citate, versuri din poeme și texte din cântece dedicate mamei: Șerban Foarță, Aurel Dumitrașcu, Mariana Codruț, Petre Stoica, Ion D. Sîrbu, Adrian Alui Gheorghe, Ionel Ciupureanu și, cu emoție, eu însumi, ne aflăm laolaltă cu Roger Waters, John Lennon, Paul Simon și Charles Aznavour. În dormitor, în afară de mobilierul lăsat neatins – biblioteca plină de cărți, cutiile cu vederi, poze și desene, diplome de școală (doamna Jeni a păstrat, legate cu sfoară și datate, caietele și manualele din fiecare an școlar ale tuturor celor patru copii ai ei), multe obiecte de decor au fost regândite ca într-o expoziție domestică. Discurile de vinil se află dispuse pe pereți (de altfel, vechiul aparat de radio, magnetofonul, videocasetofonul, toate sunt funcționale, camerele răsunând de melodii imaginare), păpușile copilăriei stau așezate pe șifonier în borcane imense ca niște utere de sticlă, bibelouri, sticle și alte obiecte umile au fost aurite ca semn ironic al provenienței lor din Epoca de Aur ceaușistă (muzeul nu e doar al mamei, ci al unei lumi în sine), iar colecția de catarame și încuietori de fulgarine, portjartiere și șoșoni, păstrate de doamna Jeni pentru a fi la nevoie refolosite, a fost aranjată simetric pe forme și dimensiuni într-un ready made ce seamănă cu un insectar metalic. În bucătărie, tacâmurile, ustensilele și vasele au fost, de asemenea, vopsite, iar pe oalele de gătit, care acum așteaptă aurite pe aragaz, Ion Barbu a transcris câteva rețete: salată de ardei, musaca de vinete, limbă rece cu sos, ostropel de pui, sărmăluțe în frunze de viță și supă de găluști cu griș. Ca ghid, Ioan Barbu (al cărui bunic, apropo, s-a numărat printre cei care l-au prins pe faimosul bandit Terente) este un tonomat de povești de familie deopotrivă amuzante și emoționante. Puteți urmări contul de Facebook „Mother’s Museum”, iar dacă treceți prin Petrila (eu vă recomand să vă faceți neapărat drum pe acolo), dați-i un semn lui Ioan Barbu, acest rege Midas al caricaturii pentru care lumea întreagă este, obiect cu obiect, un muzeu ce abia așteaptă să fie desenat, transcris și aprofundat cu versuri.
