Olimpiada de la Paris începe vineri, pe 26 iulie la 20:30, cu o ceremonie spectaculoasă, care se va desfășura pe un traseu de 6 km de-a lungul Senei. Va începe la podul Austerlitz şi se va încheia printre grădinile, fântânile şi palatele din zona Turnului Eiffel. În aproape 100 de ambarcaţiuni vor urca peste 10.000 de sportivi.
Festivitățile ce deschid Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 vor fi altfel decât toate celelalte de până acum. Pentru prima dată în istorie, ele nu vor avea loc în interiorul unui stadion. Întreaga paradă va pluti pe fluviul Sena.
Ambarcaţiunile vor naviga pe lângă reperele emblematice ale Parisului, inclusiv catedrala Notre Dame, Muzeul Luvru, Muzeul d’Orsay şi Pont Neuf. Ceremonia va prezenta istoria şi cultura Parisului şi a Franţei. „Aş dori să arăt Franţa în toată diversitatea sa”, a declarat Thomas Jolly, actorul şi regizorul de teatru francez numit director artistic al ceremoniei.
Mii de oameni vor fi prezenți la festivitate și alte milioane vor urmări evenimentul la televiziunile din întreaga lume. „Va fi cea mai mare producţie pe care am realizat-o vreodată în ce priveşte echipamentele şi resursele de difuzare”, precizează Olympic Broadcasting Services (OBS). Potrivit organizatorilor, evenimentul fără precedent este menit să revoluționeze Jocurile Olimpice, „rămânând în același timp accesibil unui public numeros”.
Ceremonia, care va începe la ora locală 20:30 se preconizează că va dura puţin sub patru ore, până la apusul soarelui. Respectând tradiţia, Grecia va fi prima naţiune prezentată în timpul ceremoniei, care va fi urmată de echipa olimpică a Ucrainei, Franţa încheind prezentările. Nu vor participa sportivii din Rusia şi Belarus, care concurează individual din cauza rolului jucat de ţările lor în războiul din Ucraina.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.