Cea de-a noua ediție a Săptămânii Haferland s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, în localitățile Archita, Bunești, Viscri, Saschiz, Cloașterf, Rupea, Homorod, Criț, Roadeș și Meșendorf, în perioada 30 iulie – 1 august. Turiștii au fost purtați pe acorduri de muzică clasică, dar și pe cele ale fanfarelor și ansamblurilor vocale săsești printr-un univers care a adus împreună oameni de artă, artiști populari, antreprenori care au spus povestea lor de succes în comunitățile săsești, cât și oameni din cele zece sate săsești care au venit cu produse tradiționale și cu obiecte populare, pe care turiștii le-au apreciat și le-au cumpărat cu drag.
Printre celelalte activități derulate în cele trei zile de festival s-au numărat dezbaterile publice de economie socială „Oportunități de afaceri sociale în Țara Ovăzului” și întâlnirea interactivă „Antreprenori locali care duc tradiția mai departe”; balul tradițional al sașilor în Viscri; concertul de pian al artistului Johann Markel; proiecția de film documentar despre bisericile fortificate din Transilvania, a cineastului Florin Besoiu; prezentarea Cooperativei „Bucate din Vecinătate”; brunch-ul tradițional din Saschiz, pregătit de Vecinătatea femeilor din Saschiz; prelegerea despre „Simboluri tradiționale săsești în viața cotidiană actuală”, susținută de artistul plastic Manuela Ivan; concertul „Sibiu Jazz Quartet”; prezentarea proiectul „Rețeaua ecosocială în turism” și multe alte evenimente, care au făcut deliciul publicului.
Evenimentul, marcat de prezența președintelui Klaus Iohannis
În ziua dedicată satului Criț, cei aproximativ 500 de turiști prezenți la Criț, cărora li s-au adăugat circa 150 de participanți în fiecare sat, s-au putut bucura de acordurile fanfarei săsești „Țara Bârsei”. Slujba de duminică a fost prezidată de Reinhart Guib, Episcop al Bisericii Evanghelice C.A. în România și de preotul Danielis Mare. La sfârșitul slujbei, oficialitățile au fost conduse, în acordurile fanfarei săsești către scena din vecinătatea bisericii fortificate din Criț, unde au fost transmise gândurile de susținere și urările de prosperitate pentru comunitatea săsească și pentru toți locuitorii din Zona Haferland.
Anul acesta întreaga comunitate și turiștii veniți au fost onorați de prezența Președintelui României, domnul Klaus Iohannis. De asemenea, E.S Armin Laschet – Prim Ministru al Landului Renania de Nord Westfalia a transmis un mesaj video.

La eveniment s-au alăturat oficialități precum: domnul Alexandru Muraru – Deputat, Reprezentant special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, E.S Bernd Fabritius – Delegat al Guvernului Federal pentru Minorități Naționale, Republica Federală Germania, E.S. Emil Hurezeanu – fost Ambasador al României în Germania (2015-2021), acum, în Austria (Cofondatorul festivalului Săptămâna Haferland), E.S Andrew Noble – Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, E.S. David Saranga – Ambasadorul Statului Israel în România, E.S Adriana Stănescu – Ambasadorul României în Republica Federală Germania; domnul Christian Plate – Reprezentantul Ambasadei Germaniei în România, Dr. Paul Jürgen Porr – Președintele Forumului democratic al germanilor din România; domnul Rainer Lehni – Președintele Asociației Sașilor Transilvăneni în Germania, domnul Thomas Șindilariu, subsecretar de stat, Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul Romaniei cât și legenda fotbalului românesc Gheorghe Hagi.

Festival reper în Transilvania
În cadrul discursului lor, gazdele evenimentului domnul Michael Schmidt și doamna Veronica Schmidt au subliniat importanța minorităților naționale pentru diversitatea culturală a țării, dar și necesitatea păstrării tradițiilor atât de importante pentru identitatea comunității săsești.
„Săptămâna Haferland a devenit un festival reper în Transilvania, care aduce an de an o mulțime de vizitatori în zonă, lucru care mă bucură foarte mult. Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect și vă asigur că vom continua să susținem dezvoltarea acestei regiuni”, a declarat domnul Michael Schmidt, președintele Fundației M&V Schmidt.

Organizatorii evenimentului, Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga, împreună cu Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația ADEPT, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Asociația Nowero Rupea, Asociația Descoperă Archita și Primăria Rupea și-au propus să promoveze nu doar satele săsești, ci și comunitatea locală care duce mai departe tradițiile săsești.
Evenimentul este finanțat de Ministerul de Stat pentru Familie, Muncă și Afaceri Sociale din Bavaria, cofinanțat de Consiliul Județean Brașov – unul dintre principalii susținatori a Festivalului Săptămâna Haferland și realizat în parteneriat cu Ministerul Culturii.
Sponsorii ediției din 2021 au fost Remarul 16 Februarie, Transferoviar Holding, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Domeniul Mănăsia, Fundația Lowendal, Rompetrol, Sennheiser, Reciclad`Or, Recycles Transylvania, Kaufland, Automobile Bavaria, MHS Truck & Bus Group, Asociația Medical Creștină Lukas Spital Laslea.
În cadrul celei de-a noua ediții a festivalului Săptămâna Haferland, Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German s-a reunit sub conducerea domnului Andrei Pleșu pentru a dezbate tema “Noi perspective pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale de cooperare româno-germană.”
Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, a deschis sesiunea cu un discurs despre proiectul “România educată”.