Ferrero vrea să își redeschidă fabrica de ciocolată din Belgia, care a fost afectată de o epidemie de salmonella. Liniile de producție vor fi curățate și înlocuite acolo unde este necesar.
Fabrica Ferrero din Arlon a fost închisă pe 8 aprilie în urma ordinul agenției federale belgiene alimentare. După o serie de incidente de contaminare cu salmonella în diferite țări europene, legate de produse Kinder Surprise, Kinder Mini Eggs și Schoko-bons, producătorul nu a putut oferi suficiente garanții pentru siguranța alimentară. O anchetă pentru a stabili cauza exactă a contaminării este încă în desfășurare.
Pentru a putea relua producția, Ferrero a luat măsuri drastice: aproximativ o mie de angajați lucrează șapte zile pe săptămână pentru a curăța întreaga unitate de producție. Toate liniile de producție sunt demontate, curățate și remontate. În total, sunt implicate aproximativ 10.000 de piese, a declarat compania pentru ziarul Le Soir. În plus, rezervoarele de materie primă și până la 300 de metri de conducte vor fi înlocuite. Aceste lucrări vor costa circa 500.000 de euro.
Săptămâna trecută, producătorul de ciocolată a cerut permisiunea de a reporni producția. Compania vizează data de 13 iunie. Agenția pentru siguranța alimentelor va trimite experți la fața locului și are la dispoziție 30 de zile pentru a lua o decizie.