FacebookTwitterLinkedIn

Ferrari-ul lui Michael Schumacher care l-a condus spre cinci victorii în sezonul de Formula 1 din 2003 va fi licitat în Geneva săptămâna aceasta, potrivit casei de licitații Sotheby’s. Prețul pentru modelul Ferrari roșu “Chassis 229” ar putea ajunge la 9,4 milioane de dolari, estimează vânzătorii.

“Acest model este special pentru că este una dintre doar patru mașini din istoria Ferrari care are peste patru victorii și, mai ales, a fost condus de unul dintre cei mai buni piloți ai generației sale, de Michael Schumacher,” a spus Vincent Luzuy, asistent executiv al directorului RM Sotheby’s. Acesta a spus că licitatorii vor fi cei care cumpără mașini de curse, pentru că modelul licitat este “track-ready” și, de asemenea, colecționarii de artă.

Sotheby’s va prezenta în aceeași licitație, potrivit Reuters, opt diamante rare “Fancy Blue” estimate la peste $70 de milioane. Culoarea acestora este cea mai profundă nuanță de albastru care poate fi găsită la vreun diamant albastru și este recunoscută la nu mai mult de 1% din toate diamantele albastre trimise spre analiză la Gemological Institute of America, potrivit Sotheby’s.

“Este extrem de rar să avem o colecție de opt astfel de diamante,” a spus specialistul în bijuterii de la Sotheby’s Geneva, Marie-Cécile Cisamolo. Diamantele vor fi oferite la licitațiile din Geneva, New York și Hong Kong și primul va fi înmânat în orașul elvețian în 9 noiembrie.