FacebookTwitterLinkedIn

Producătorul italian de automobile sport Ferrari a anunțat că veniturile și câștigurile sale vor înregistra o creștere de cel puțin 5% în acest an, după ce a depășit obiectivele financiare pentru 2024, transmite Agerpres.

Profitul net al companiei a crescut cu 21% anul trecut, ajungând la 1,52 miliarde de euro, depășind estimările analiștilor care preconizau un rezultat de 1,46 miliarde de euro. Veniturile au urcat cu 11,8%, ajungând la 6,67 miliarde de euro, peste ținta de 6,55 miliarde de euro stabilită de Ferrari.

Directorul general al Ferrari, Benedetto Vigna, a subliniat că diversificarea ofertei de modele și cererea crescută pentru personalizare au fost esențiale în obținerea acestor rezultate pozitive. „Pe aceste fundații solide, ne așteptăm la o nouă creștere robustă în 2025″, a afirmat Vigna, adăugând că acest avans va permite Ferrari să își atingă mai devreme cu un an obiectivele de profitabilitate stabilite pentru 2026.

În 2024, Ferrari a livrat 13.752 de automobile, cu 89 de unități mai mult decât în anul precedent. Printre modelele livrate s-au numărat șase modele cu motoare pe combustie internă și șase hibride.

De asemenea, Ferrari a anunțat că va lansa primul său model electric în ultimul trimestru al acestui an, marcând un pas important în tranziția către mobilitatea electrică.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.