FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanții Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea (ACCPT) atrag atenția că fermierii din Vrancea se află la un pas de faliment din cauza secetei, dar și din cauza despăgubirilor promise de autorități pentru culturile afectate și care întârzie să apară.

Astfel, fermierii au decis să-și facă vocea auzită prin organizarea de proteste la finalul acestei săptămâni.

 „Recurgem la această formă extremă de manifestare datorită situaţiei extrem de dificile cu care se confruntă fermierii reprezentați de ACCPT Vrancea, care au înregistrat pagube uriaşe în urma instalării secetei pedologice severe din iarna 2021-2022 şi primăvara anului 2022. În Vrancea, seceta a avut efecte dramatice, mai ales în ceea ce priveşte culturile de primăvară care au avut un grad de afectare de 90-100%. Dacă despăgubirile promise de către autorităţi pentru suprafeţele de teren afectate de secetă, la culturile de primăvară, nu se vor acorda în cel mai scurt timp posibil, multe exploatații agricole vor falimenta fiind în imposibilitatea de a-și  continua activitatea. La acestea se adaugă problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar din România pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina, condiţionalităţile şi toate obligaţiile impuse de Planul Național Strategic 2023-2027, care au contribuit la agravarea situaţiei fermierilor”, subliniază Teofil Dascălu, președintele ACCPT Vrancea.

Printre solicitările membrilor Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea (ACCPT) se regăsesc:

  • Urgentarea acordării despăgubirilor pentru culturile de primăvară afectate de secetă pedologică extremă în anul 2022;
  • Acțiuni și măsuri pentru eliminarea efectelor devastatoare asupra fermierilor, a sectorului agricol, populației și economiei naționale a României, ca urmare a deciziilor autorităților europene privind liberalizarea comerțului cu produse agricole și agroalimentare din Ucraina;
  • Măsuri pentru rezolvarea problemelor generate de: Strategiile  „De la Ferma la Furculiță” (Farm to Fork Strategy), Biodiversitate, Pactul ecologic european, Regulamentul de utilizare sustenabilă a pesticidelor, amânarea legislației privind tehnicile de ameliorare modernă, încadrarea agriculturii alături de marii poluatori industriali, noile prevederi din Politica Agricolă Comună, Planul Național Strategic 2023-2027(lăsarea terenului pârloagă, cultivarea obligatorie de proteaginoase, eliminarea practicilor tradiționale de cultivare fără a ține cont de specificitățile agroclimatice din fiecare zonă a României), constrângeri și condiții mult mai blânde pentru produsele importate din țări terțe decât cele produse în Europa, care generează dificultăți și condiționalități pentru fermierii din România;
  • Acordarea despăgubirilor pentru culturile agricole distruse ca urmare a construcţiei autostrăzii A7, Autostrada Moldovei.

Asociaţia Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea (ACCPT VRANCEA) este o asociaţie profesională, afiliată Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (FORUMUL APPR), din februarie 2022. Asociația reunește producători agricoli care lucrează cumulat peste 25.000 ha.