Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Femeile în poziții de conducere de pe piața românească gestionează active de peste 5 miliarde de euro

Dacă pe piețele imobiliare din vestul Europei întâlnești destul de rar figuri feminine în roluri de conducere, nu același lucru se poate spune și despre România, unde o serie de femei cu o carieră îndelungată sunt la cârma unor afaceri prolifice, cel puțin din ultimii ani. Din estimările BREC, pe piața locală femeile sunt în poziții de top în cadrul mai multor companii cu active a căror valoare totală depășește cinci miliarde de euro.
 aboneaza-te
Femei

Noul val de dezvoltare după criza financiară a adus nu doar o creștere mai responsabilă și mai multe produse calitative pe piață, ci și numeroase promovări ale femeilor în funcții de management: de la fonduri de investiții sau companii de dezvoltare, până la instituții finanțatoare sau companii de consultanță și avocatură, precum și business-uri antreprenoriale.

Mai mult, studiul BREC relevă că femeile românce ocupă și funcții globale în domeniul imobiliar. Un astfel de caz este cel al Elisabetei Boșneag, Head of Global Real Estate la UiPath. Ea lucrează de peste zece ani în domeniul imobiliar, acoperind diverse segmente ale pieței, începând cu cel industrial – logistică și continuând cu project managementul spațiilor de birouri. De doi ani, Elisabeta Boșneag a ajutat la dezvoltarea și deschiderea celor 47 de birouri UiPathdin întreaga lume. „Compania la care lucrez în prezent mi-a oferit posibilitatea să călătoresc foarte mult în ultimii doi ani, ceea ce m-a ajutat să cunosc diverse culturi și medii de business. De la piețe mai puțin mature, spre piețe cu o maturitate mai mare, unde cerințele și așteptările sunt mai mari. Îți schimbă viziunea, ți-o lărgește și te dezvoltă ca persoană, te ajută sa fii flexibilă, să asculți mai mult, să fii atent la tot ce este în jurul tău, sa fii mai rezistentă, mai tolerantă și mai amiabilă”, spune Elisabeta Boșneag.

Anca Damour este Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România, iar de numele ei se leagă expansiunea puternică a retailerului francez, ajuns la 370 de magazine cu diverse formate pe piața locală. Din rolul său de manager al departamentelor de expansiune și imobiliar, juridic, comunicare externă, corporate affairs și responsabilitate socială, a contribuit decisiv la una dintre cele mai rapide expansiuni ale Grupului Carrefour în România care a dus la dublarea cifrei de afaceri a companiei de la 1 miliard de euro la 2, între 2013 și 2018. „Felul în care ne raportăm astăzi la spațiu, la <<locul fizic>> s-a schimbat, chiar dacă într-un context neașteptat. Astăzi privim domeniul imobiliar din alt unghi și trebuie să îi redefinim  scopul și potențialul”, explică Anca Damour.

Pasiunea pentru spațiul locativ este firul roșu al unei cariere de peste 19 ani în domeniul imobiliar. Beatrice Dumitrașcu este Vice President, Residential Division, One United Propertiescompanie cunoscută pentru proiecte precum One Herăstrău Park, One Charles de

Gaulle sau One Herăstrău Plaza. „E important să-ți păstrezi etica și coloana vertebrală ca profesionist și om, într-o lume în care se promovează proprietăți care nu mai sunt de mult timp la vânzare, de exemplu, sau în care apar oferte listate la toate agențiile, la cel puțin trei prețuri diferite”, crede Beatrice Dumitrașcu.

Nici sectorul logistic nu este ocolit de femei în funcție de conducere. Cu o experiență de 12 ani pe piața locală, Sînziana Pardahan este Managing Director pentru România al dezvoltatorului logistic P3, un dezvoltator și proprietar pe termen lung de proprietăți logistice în Europa, deținut 100% de către GIC, fondul suveran de investiții al statului Singapore. Sînziana Pardahan gestionează un portofoliu de 380.000 mp de spații logistice în București și supervizează dezvoltarea unui nou parc de 80.000 mp în Dragomirești Vale.

Antoanela Comșa este General Manager al Gran Via România, dezvoltator spaniol cu investiții ce depășesc 200 de milioane de euro pe piața locală. Antoanela a aniversat anul acesta zece ani de activitate în cadrul Gran Via, care a ajuns la finele anului trecut la o cifră de afaceri pe tot grupul de aproximativ 43,2 milioane euro, cumulând rezultatele financiare din ansamblurile Timișoara 58, Gran Via Park și Aviației Apartments.

Studiul Women In Real Estate relevă 33 de povești de succes, inspiraționale pentru tinerele aflate la început de drum. Dintre acestea amintim: Aurelia Luca, Vicepreședinte executiv pentru operațiunile din România în cadrul Skanska Commercial Development Europe, Ramona Iacob, Country Manager al IWG (grupul din care fac parte Regus și Spaces), Emma Toma, Head of Office Divison, AFI Europe România, Diana Nanu, Strategic Advisor la Element Group, Ema Iftimie, Head of Leasing la Globalworth, Cristina Căpitanu și Elena Oancea, Co-Fondatoare ale Lemon Interior Design.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii