FacebookTwitterLinkedIn

În lumea haute joaillerie se pătrunde greu, dar se rămâne încă și mai greu. Nu te poți repeta, nu e loc pentru compromisuri. Fără viziunea, tradiția și măiestria bijutierului, aurul și nestematele nu vor reuși niciodată să spună o poveste, ci doar să epataze. Cartier, Chopard și Van Cleef & Arpels sunt trei dintre numele (puține, de altfel) ce știu cum să creeze frumusețe care să dureze.

Bestiarul Cartier

Nature sauvage, noua colecție haute joaillerie Cartier, degajă un aer mistic. Piesele pe care le propune te duc cu gândul la niște amulete venite din negura timpului, însemne ale unei vechi religii sau, poate, la un scenariu fantasy modern ce ne pune sub ochi reprezentări dintr-un bestiar pe steroizi. În mod rarisim pentru giuvaiergerie, colecția aceasta reușește să pună laolaltă două categorii ale esteticului. Înainte de toate – sublimul, pe care teoreticienii și artiștii îl definesc drept amestec de fascinație și teamă, producând acea senzație răscolitoare pe care o încercăm în fața lucrurilor mărețe și în același timp amenințătoare. Un șarpe bicefal păzește o comoară de smaralde columbiene.

Un irbis cu pete de safir pășește pe un covor de diamante. Un altul se repede spre un magnific smarald. Armura impenetrabilă, opacă, amenințătoare a crocodilului este recreată, de data aceasta ca joc de lumini și transparențe, din diamante și aur alb. Dragonul cu ochi de smarld își ține între fălci propria coadă, transformată în pandantiv de aur și rubine.

Colecția degajă putere, te face să te retragi impresionat cu un pas. Dar te și cheamă irezistibil, bifând și cea de-a doua categorie estetică: frumusețea clasică. Nu prin delicatețe te captivează, ci printr-un original joc de stiluri – geometrii Art Decó și viguroase volute vegetale și animaliere, ce trimit la acel orientalism vitalist, indisolubil legat de istoria Casei. Nu există o piatră preferată în această colecție, ci, mai degrabă, o temă cromatică a fiecărei bijuterii, dată de nestemate aproape ireale transformate în pandantiv sau piatră dominantă plasată asimetric, cum e cazul piesei hibride brățară-inel în formă de panteră.

Bijuteriile haute joaillerie sunt accesorii greu de purtat. Din punctul acesta de vedere, creațiile Cartier de față se dovedesc încă și mai pretențioase. Nature sauvage e o colecție exclusivistă nu doar prin măiestria artizanului, ori prin revărsarea de platină, aur alb și nestemate, ci mai ales prin atitudinea pe care colecția o impune. Bijuteriile nu pot fi purtate oricum și de oricine. De n-ar fi avut-o pe Deepika Padukone ca ambasadoare, responsabilii Casei ar fi avut mare bătaie de cap ca să găsească chipul, silueta și, mai ales, personalitatea potrivită pentru campania Nature sauvage. Imaginea Deepikăi Padukone nu e strivită de forța estetică a acestei colecții spectaculoase; misterioasă, sigură pe sine și pe farmecul ei, steaua cinemaului indian de azi știe să poarte impecabil talismanele Cartier.

Chopard – povestea fără de sfârșit

Cu fiecare an, sarcina Chopard se complică tot mai mult. Dar tocmai acesta e rostul marilor creatori de bijuterii – să se îndepărteze de facil, să viseze lumi neștiute, să ne arate până unde poate ajunge imaginația lor. Ca să țină pasul cu numărul edițiilor Festivalului de Film de la Cannes, al cărui partener este, Chopard adaugă anual o unitate la totalul pieselor pe care le lansează cu acest prilej. Regalul cinematografic e un moment de bucurie, pe care Casa îl marchează printr-o suită de bijuterii pline de culoare, care celebrează viața. Puține Case de giuvaiergerie știu să alimenteze plăcerea de a trăi așa cum o face Chopard și să ne prezinte ipostaze atât de expresive ale ei. Iată că, împreună cu Chopard, vizităm o altă mare categorie a esteticului: pitorescul.

Tot din natură și din orizonturi fantastice își extrage imaginația și Chopard. Își construiește colecția desfășurând fire narative; de altfel, numele colecției nu lasă niciun dubiu: Contes de Fées. Dar ce diferență între creațiile sale și cele ale Cartier! Sunt universuri paralele, guvernate de legi diferite. Chopard te vrăjește, bijuteriile sale răspândesc străluciri, bucurie și cântec în jurul lor. Fiecare ediție a colecției Red Carpet este o nouă poveste născută din imaginația unei creatoare unice, Caroline Scheufele.

Și piesele Chopard par talismane, dar unele aduse de ursitoare bonome și zâne năstrușnice. Lumea Carolinei Scheufele este una a lucrurilor gingașe: cercei-clopoțel (titan, smaralde, ametiste și safire), broșe-lăcrămioară (titan, aur alb și galben, tsavorite și diamante), inele-trandafir (aur roz, titan, rubine și diamante negre). E populată de clovni, zâne, fluturi, chei fermecate, unicorni, brotaci – și iarăși flori, multe flori.

Chopard ne propune și două ceasuri-bijuterie, ambele magnifice. Unul dintre ele e învăluit integral (carcasă și brățară) într-o complicată dantelărie de diamante albe și smaralde, cu un carataj amețitor, celălalt amestecă într-o delicată geometrie cromatică diamante albe și roz. Colecția Red Carpet din acest an este unul dintre cele mai frumoase basme spuse vreodată: speri să dureze la infinit.

Van Cleef & Arpels și vocația poetică

Să rămânem sub zodia pitorescului, a naturii și a basmului. De mai bine de un secol, Van Cleef & Arpels creează obiecte ale mirării, mici comori care au rafinat continuu viziunea noastră asupra frumosului. Referințele artistice și culturale sunt evidente în colecțiile haute joaillerie ale Casei, fie că vorbim despre piesele cu tentă clasică, despre seria Romeo și Julieta, fie despre bijuteriile grupate – iată! – sub numele Grand Tour, marele voiaj în care porneau aristocrații englezi ai secolului al XVIII-lea pentru a descoperi frumusețile antice și renascentiste ale Italiei. Van Cleef & Arpels extinde acest traseu spre destinații precum Baden-Baden, Alpi și Paris. Alteori, Casa se inspiră din obiecte ale cotidianului, înnobilându-le, transformându-le în capodopere – a se vedea excepționalele coliere-fermoar, care au o tradiție îndelungată în istoria mărcii.

Artizanii Van Cleef & Arpels reușesc să încarce cu lirism toate creațiile lor. Casa e faimoasă pentru transpunerea în registrul poetic a complicațiilor orologere, făcând din cadranele de ceas mici tablouri în mișcare. La Watches & Wonders, am văzut un superb model Lady Arpels Jour Nuit, cu carcasă de aur alb ornamentată cu diamante și cu aventurin și sidef pe cadran. Prezentat în două versiuni de design, cu diametre diferite (33 și 38 mm), ceasul se inspiră din baletul corpurilor cerești. Cu un diametru mai generos, de 41 mm, Lady Arpels Jour Enchanté transpune o scenă de poveste în aur, safire, diamante, spessartine, turcoaze și email. Din aceeași suită nobilă a ceasurilor-bijuterie face parte și Lady Arpels Brise d’Été, creația care îți așază la încheietura mâinii un peisaj animat, ce pare să aducă, odată cu unduirile vegetale și zborul fluturilor pe cadran, parfumul floral al câmpurilor sub soarele estival.

Defilarea creațiilor Van Cleef & Arpels include și două automate decorative, Apparition des Baies și Bouton d’Or, piese-spectacol pentru care s-a făcut risipă de materiale nobile, tehnici rare și imaginație – o demonstrație de forță creativă în cel mai bun stil Van Cleef & Arpels.