FacebookTwitterLinkedIn

Rezerva Federală din SUA (Fed) ar putea fi nevoită să majoreze în continuare ratele dobânzilor pentru a reduce inflația încă prea mare, a declarat vineri președintele organizației, Jerome Powell.

„Vom proceda cu atenție în timp ce decidem dacă să înăsprim creditarea în continuare sau, în schimb, să menținem constantă rata de politică și să așteptăm date suplimentare. Datoria Fed este să reducă inflația la obiectivul nostru de 2% și vom face acest lucru”, a spus Powell, citat de Reuters.

Remarcile lui Powell au luat prin surprindere investitorii, aceștia fiind convinși până acum că în acest an nu vor mai avea loc alte majărori ale dobânzilor.

Fed a majorat ratele cu 5,25 puncte procentuale din martie 2022, iar inflația a scăzut la 3,3% de la vârful de 7% din vara trecută. Totuși, inflația „rămâne prea mare”, a spus Powell.

„Suntem pregătiți să creștem în continuare ratele, dacă este cazul, și intenționăm să menținem politica la un nivel restrictiv până când suntem încrezători că inflația va scădea spre nivelul pe care l-am stabilit”, a spus el.

Remarcile sale au arătat că Fed se luptă cu semnale contradictorii din partea unei economii în care inflația a încetinit mult, fără costuri mari pentru economie, dar care a indicat posibilitatea ca politica Fed să nu fie suficient de restrictivă pentru a obține rezultatele dorite.