FacebookTwitterLinkedIn

Programul se va desfășura în următoarele 10 luni și va avea trei grupe: o cohortă dedicată sectorului produselor FMCG (septembrie – decembrie 2021), una pentru conceptele de servire a produselor, ceea ce popular cunoaștem ca și HoReCa (ianuarie – martie 2022) și un program pentru startup-urile de tehnologie pentru industria ospitalității (aprilie – iunie 2022).

„Decizia de a dezvolta acceleratorul lansat în anul 2019, ajuns la cea de-a treia ediție, vine ca urmare a cererii în creștere din partea antreprenorilor în program și din dorința de a furniza cât mai mult conținut specific fiecărei verticale în parte. Continuăm parteneriatul cu UniCredit Bank din cohorta 2 și astfel putem oferi participanților conținut relevant din zona de business planning, financing și digitalizare”, a declarat Robert Agarici, project manager F&B Business Accelerator.

Dacă pană în această ediție programul a beneficiat de aportul a aproximativ 30 de traineri și mentori, acum, fiecare grupă va avea peste 50 de “profesori”.

Echipele de antreprenori selectate în programul F&B Business Accelerator vor avea parte de un bootcamp de 5 zile la RubikHUB Piatra Neamț, cu sesiuni de mentorat, training-uri și interacțiune 100% offline.

Prima cohortă din F&B Business Accelerator va fi dedicată sectorului produselor FMCG, iar firmele pot aplica pentru a fi selectate în accelerator până la data de 25 octombrie. Pe lângă finanțare, firmele și echipele care creează un model de business bazat pe produse alimentare au nevoie să înțeleagă care este piața potențială, cine este clientul ideal, cum și unde să-și vândă produsul și cum să-și organizeze distribuția.

În premieră, Acceleratorul va organiza o sesiune de Pitching cu buyeri din categoriile de fresh și ultra-fresh de la cele mai mari rețele de hypermarketuri și cash&carry prezente în piața. Vor primi feedback 1 la 1 de la cei care analizează și decid listarea, apariția unui produs pe rafturile magazinelor la nivel național.

Camerele de comerț bilaterale romano-britanice, romano-franceza și polono-română vor susține workshopuri despre internaționalizare și despre oportunitatile pe care piețele externe le reprezintă pentru sectorul de producție românesc.

Antreprenorii înscriși în F&B Business Accelerator vor avea acces la un mentor pentru fiecare business, care îi va ghida și le va oferi feedback pe toată perioada programului de accelerare, vor primi 100 de ore de workshopuri, ținute de către profesioniști de top și vor participa la un pitch de finanțare cu cei mai importanți investitori și finanțatori din România.