Una dintre stațiunile de la Marea Neagră ce ascunde sute de povești este Eforie Sud, care este chiar cea mai veche stațiune de la mare de pe teritoriul țării noastre. A trecut prin mai multe identități: s-a numit întâi Movilă, după numele fondatorului său, Ion Movilă, apoi Carmen Sylva, după pseudonimul artistic al reginei Elisabeta, apoi în perioada comunistă, Vasile Roaită (un erou CFR fictiv, inventat de sistem). Abia în anii ’60 denumirea orașului a fost schimbată în Eforie Sud, nume pe care îl știm cu toții astăzi. Și dacă are o vechime considerabilă, are și multe povești și multe clădiri, dintre care unele supraviețuitoare și altele din care au rămas doar legendele.
Am pornit în căutarea poveștilor de dragoste. De dragoste între locuitori și casele lor, între patrimoniu și cei care l-au construit, cei care l-au îngrijit, cei care l-au iubit și, poate, părăsit. Vă împărtășesc un nou episod al iubirii de patrimoniu, de data aceasta de la Marea Neagră, din această stațiune cândva emblemă, Eforie Sud, ca să vă îmbii să îi faceți o vizită și să o priviți cu alți ochi.
Povestea stațiunii balneare Movilă începe cu Mihail Kogalniceanu, care a fost recompensat pentru patriotismul de care a dat dovadă în timpul Revoluției din 1848 și pe parcursul Războiului de Independență din 1877-1878 cu o porțiune întinsă de pământ cuprinsă între Marea Neagră și lacul Techirghiol. După moartea sa, familia a decis să vândă terenul respectiv către Ioan Movilă. Acesta s-a născut în 1846 la Bucureşti, dintr-o veche familie de domnitori şi boieri ai Moldovei. Doctor în drept, procuror şi judecător la Tribunalul Vlaşca, mai apoi preşedinte al Tribunalului Galaţi, deputat, apoi prefect al judeţului Brăila, Movilă a fost o mare personalitate a vremii sale. Și-a vândut averea din Moldova şi a venit în Dobrogea, unde ne-a lăsat o moștenire incontestabilă: a întemeiat o stațiune turistică balneoclimaterică de la zero.
Ioan Movilă a intuit potențialul valorii terapeutice a nămolului lacului Techirghiol (vestit conform legendei lui Tekir, care a întinerit odată ce a intrat în nămolul lacului). Cu fonduri din exploatarea moșiei sale și cu împrumuturi făcute la bancă, Ioan Movilă a adus medici și chimiști din Viena pentru analiza apei și a nămolului din lacul Techirghiol și ulterior a decis să întemeieze aici o stațiune balneară. El a înființat în 1898 Societatea Anonimă Movilă Techirghiol. Fâșia de pământ pe care își dorea să ridice noua stațiune balneară a fost trecută în proprietatea asociației. Asociația a fost responsabilă de întocmirea planului de parcelare, trasarea drumurilor, șoselelor și bulevardelor, construirea unora dintre cele mai importante clădiri ale stațiunii și, începând cu anii ’30, furnizarea de gaz și electricitate în localitate. Vedem și astăzi moștenirea unor principii urbanistice de vilegiatură bine puse la punct. Asociația avea un consiliu de administrație format din arhitecți (printre care și Arta Cerchez, figură marcantă a arhitecturii interbelice și ginerele lui Ioan Movilă prin căsătoria cu Felicia Movilă), ingineri și membri ai familiei Movilă, iar sediul se afla în inima Capitalei, în Pasajul Imobiliara (Pasajul Victoria de astăzi).
Construirea Băilor și a Hotelului Movilă a început în 1899. Clădirea Băilor era dotată cu 50 de cabine de băi calde cu nămol. Stațiunea era racordată încă de la început la standarde europene, atât din punct de vedere al calității serviciilor vremii, cât și al arhitecturii de vilegiatură. Planurile de construcție au fost executate și conduse de arhitectul Ivanovici și inginerul Zissu, iar pentru construcție au fost aduși meșteri zidari cu familiile, precum Panait și Cristu. În primăvara anului 1902, construcțiile au fost terminate, iar Movilă a întreprins o amplă acțiune de reclamă în țară și peste hotare pentru a atrage vizitatori. Astăzi, clădirea Băilor nu mai există, fiind demolată în perioada comunistă pentru a face loc noii linii de cale ferată. Practic, acum, pe unde „uruie” trenul vacanței stăteau turiștii la începutul secolului XX pentru adevărate terapii cu nămol sapropelic.
În perioada interbelică, stațiunea era una dintre cele mai renumite de pe litoral. Aici, protipendada țării își petrecea timpul la malul mării bucurându-se de soare, serate dansante, apa și nămolul Techirghiolului. Camil Petrescu vorbește în romanul său, „Patul lui Procust”, din 1933, despre Eforie Sud, o stațiune cosmopolită pentru elitele vremii: „Aci se aduna seara tot tineretul, care se prăjea ziua pe plaja îngustă şi sinuoasă. Domnii şi doamnele care după siestă jucaseră întreaga după-amiază bridge, în costume albe sau pulovere colorate, după ce terminau masa începută devreme, se retrăgeau, unii în şezlonguri, alții plecau să facă plimbări cu maşina […]. Consideram toți cu aceeaşi curiozitate în fiecare seară pe cei care veneau după masă să ia desert, cafele sau vin; să danseze sau să privească, şi ei, pe dansatori… Între nouă şi jumătate şi zece şi jumătate, toate celelalte restaurante se goleau, dar grădina «Popovici» era ticsită, căci se adăogau mese pretutindeni, iar când nu se mai putea nici aşa, cunoscuții îşi cereau îngăduința să se aşeze de nevoie la mesele celor sosiți mai din vreme. Ba unii priveau şi de afară, peste gardul viu. Mai ales că în vara asta venea uneori seara, de la Constanța, să ia masa aci şi uneori dansa principele Nicolae”.
Una dintre vilele supraviețuitoare din acele vremuri ale elitelor din Eforie este vila lui Cecil Poppa, unul dintre cei mai buni medici hematologi din România, pionier al rezolvării problemelor asociate hemostazei. Cecil Poppa s-a născut în 1921 la Constanța, fiind fiul Verginei și al lui George Poppa, comandant de navă la compania Lloyd din Trieste și comandant al Portului Constanța. Cecil a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța ca șef de promoție în 1940 și Facultatea de Medicină „Carol Davila” din București, tot șef de promoție, în 1946. A fost secretarul Societății Române de Hematologie. Vorbea fluent engleza, franceza și germana.
Familia sa a construit în anii ’30 o casă de vacanță, numită Vila Plaja, ce se afla chiar pe plaja de la Marea Neagră, pe fâșia dintre Eforii. Vila Plaja a fost pe rând casă de vacanță, vilă de protocol, locuință și a fost radical modificată în 1990. Între 2020 și 2023 a fost consolidată și extinsă, fiind adusă în contemporan, integrând în același timp istoricul ei în destinația de acum, boutique hotelul Euforia Retreat & Spa. Conceptul după care s-a ghidat echipa Annterior Studio, care a amenajat locul, este „wabi-sabi” ce provine din filozofia japoneză și definește arta de a găsi frumusețea în imperfecțiune, autenticitate și în contemplarea naturii. Termenul nu poate fi tradus direct în altă limbă și își are originea în ceremonia ceaiului din Japonia, îndemnând la minimalism, emoția simplității și bucuria unei vieți liniștite. Euforia ne invită să contemplăm fragilitatea obiectelor, lucru atât de valabil pentru patrimoniul nostru construit, și să acceptăm ciclul natural de trecere a timpului, care poate lăsa urme.
În consonanță cu istoria și valoarea memorial simbolică a vilei, unul dintre zidurile clădirii din 1930 din piatră cochiliferă de Techirghiol a fost păstrat și integrat în design în corpul The Villa. Intrările cu arcade păstrează identitatea clădirii originale, care astăzi este încorporată în clădirea principală. În design s-au folosit obiecte de artă, materiale naturale, lemn, piatră, textile de in, cânepă, bumbac, răchită, obiecte vintage, vedeta fiind chiar un perete din lemn recuperat dintr-o șură din Transilvania. Sculpturile contemporane care sunt inserate în diferite locuri la Euforia au fost realizate de artistul local George Culea din piatră de Techirghiol. Astfel ne bucurăm de moștenirea trecutului adusă în contemporaneitate prin filtrul arhitecturii, artei, al soarelui, al nisipului, al vântului și al valurilor, respectând în același timp trecutul unei stațiuni emblematice de la malul Mării Negre.
Într-o paralelă trecut-prezent, euforia redescoperirii ne readuce astăzi în Eforie să retrăim momente elogiate în perioada interbelică. Prin rememorarea istoricului acestei stațiuni-simbol, prin evocarea poveștilor unor clădiri care persistă, dar și a memoriei celor care au dispărut, omagiem patrimoniul și munca unor oameni care au pus bazele modernității noastre.