FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanții companiei au anunțat că în primavara acestui an a fost demarat deja procesul de avizare a unei game și mai extinse de produse destinate protecției populației.

În urmă cu un an, Farmec a început producția de biocide pentru uz personal și medical, ca urmare a unei investiții de 500.000 de euro, mare parte alocată cercetării, testării și avizării produselor.

În ultimul an, compania a înregistrat un volum de 2 milioane de dezinfectanți vânduți. Din volumul total distribuit, 60% a fost destinat consumatorului final, iar 40% consumului colectiv (spitale, școli, primării, secții pentru votare, poliție).