Se întâmplă adesea să mă plimb pe Strada Vasile Lascăr, agale, pe linia tramvaiului 16, să aud zdrăngănitul roților de tramvai și să simt vibrația microscopică a caselor istorice care flanchează această arteră.
De zeci de ori am trecut prin fața Farmaciei Hotăranu, m-am oprit să admir porumbeii, să îi văd cum dau roată piațetei din fața clădirii superbe în stil neoromânesc, indiferenți la cei 100 de ani de istorie ai săi, și cum se așază din nou, nestingheriți, pe macadam. Porumbeii pripășiți aici au văzut multe și au admirat din unghiuri inedite această clădire, și sunt sigură că un stră-stră-străbunic al unui anume porumbel devotat acestei piațete l-a cunoscut și pe farmacistul Gheorghe Hotăranu pe când își ridica această bijuterie în 1925.
Hotăranu i-a comandat clădirea arhitectului Statie Ciortan, format la școala faimosului Mincu, un maestru al stilului național (așa-zis neoromânesc), iar antreprenorul italian Ernesto Mazzolini s-a ocupat de lucrările de construcție. Proiectul prevedea farmacia cu laborator la parter și spații de birouri și de locuit la etajele superioare ale casei. În spațiul de la parter s-a păstrat mobilierul original al farmaciei, iar ușițele din lemn ale dulapurilor au monograma G.H. inscripționată pe cristal. Aici, în acest laborator se preparau hapurile pentru pacienți după rețete personalizate. Mai precis, oficina pentru eliberarea medicamentelor și laboratorul pentru prepararea rețetelor magistrale.
Farmacia-laborator a devenit un element identitar pe cale de dispariție al breslei farmaciștilor, dar trebuie să ne imaginăm că, la 1925, era la ordinea zilei ca farmacistul să îți pregătească medicamentele direct în spițerie: să amestece prafuri și tincturi, să piseze scoarța arborelui de chinină care trata febra sau să macine boabele de ienupăr ca să trateze tusea sau frisoanele. Așa citisem în romanul Leii Siciliei, de Stefania Auci, care povestește despre ascensiunea familiei Florio începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea și continuând până în perioada interbelică, pornind de la Paolo Florio, care fuge din Calabria natală către Palermo, în Sicilia, după un cutremur devastator. În Palermo începe o mică afacere cu mirodenii, ierburi medicinale și produse farmaceutice, concurând astfel direct cu farmaciile tradiționale ale vremii. Cam pe acolo m-a dus cu gândul mirosul de laborator care s-a păstrat în Farmacia Hotăranu atunci când am pășit dincolo de ușile rotative cu cristal și am descoperit ce se află dincolo de fațada sa emblematică din similipiatră.
Revenind la meleagurile bucureștene, pare incredibil faptul că abia în 1922 se înființase Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, prin desprinderea serviciului sanitar de Ministerul de Interne. Abia în perioada 1855-1875, s-a reglementat comercializarea medicamentelor și s-au pus bazele învățământului farmaceutic în Țara Românească, datorită prof. dr. Carol Davila. Apoi, în 1928, profesorul Mina Minovici a elaborat Tratatul complect de Medicină Legală, o lucrare importantă în istoria domeniului sănătății și al farmaciei.
Cam pe atunci, cam prin anii ’20 interbelici, aș vrea să ni-l imaginăm pe Gheorghe Hotăranu, care locuia la etajele superioare ale casei. A fost o personalitate impozantă a perioadei ante și interbelice: membru în Comisia Chimico-Farmaceutică aparținând Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale, membru al Colegiului General al Farmaciștilor și societar al Oficiului de Aprovizionare Farmaceutic. Comisia Chimico-Farmaceutică era autoritatea care elabora inclusiv Farmacopeea, manualul cu substanțele medicamentelor. Un exemplar de Farmacopee de la 1862 a fost găsit și aici, în Farmacia Hotăranu: un manual utilizat în practica farmaceutică ce cuprinde substanțe medicamentoase, formule de preparare și conservare a medicamentelor și îndrumări privind folosirea, controlul calității și purității medicamentelor.
Gheorghe Hotăranu a fost veteran în trei războaie: în războaiele României din 1913 și 1916-1918, cu grad de locotenent-colonel în retragere din 1945. El a fost decorat cu Ordinul Avântul Țării și Ordinul Coroana României din 1926. A înființat prima Farmacie Hotăranu în urma unui concurs organizat în 1913 prin decret regal, când s-au acordat concesii pentru deschiderea farmaciilor pe teritoriul țării noastre. Hotăranu a profitat de ocazie și a deschis farmacia pe 9 februarie 1914, într‑un spațiu închiriat într-o clădire de pe Vasile Lascăr, fostă Teilor. Timp de nouă ani, a strâns bani pentru actuala clădire care reprezintă una dintre ultimele case de locuit cu farmacie la parter din București. Elementele decorative originale, mobilierul și dotările farmaceutice au fost comandate și realizate la Viena, iar, astăzi, sunt conservate într-o stare extraordinară. Pe unul dintre dulăpioare stă scrijelit: „venena”, ceea ce ne indică faptul că acolo se păstrau sub cheie substanțele toxice. Aici au fost descoperite, ca într-o capsulă a timpului, balanțe, mașinării pentru zdrobirea și măcinarea ierburilor și mirodeniilor, filtre, distilatoare, instrumente medicale, eprubete, foarfeci și microscoape, recipiente metalice și ceramice și sticlărie de laborator.
Casa-farmacie a fost naționalizată, dar norocul face că, după 1949, a continuat să funcționeze tot ca farmacie. În apartamentele familiei Hotăranu de la etaj au fost însă instalați chiriașii impuși de regim. Se spune că Gheorghe Hotăranu ar fi emigrat în America, posibil continuând să lucreze ca farmacist, dar ce știm este că, după 1990, clădirea a fost redobândită de urmașii familiei Hotăranu. A fost vândută la licitație și cumpărată în septembrie 2017 de Colegiul Farmaciștilor din București cu scopul de a fonda aici Muzeul Farmaciei. Colegiul început să strângă, ușor-ușor, fonduri pentru a restaura clădirea, momentan, fiind în stare de conservare. Dar este nevoie de mult mai mult, și fiecare donație este extrem de valoroasă.
Colegiul a încercat accesarea unor fonduri europene, însă nu a fost inclus pe lista entităților eligibile pentru acest tip de proiecte. Dar nu s-au dat bătuți și au strâns bani din cotizațiile farmaciștilor și din donații private. În curând vor începe lucrările la fațadă și la fundație, și dacă avem răbdare cu ea, o vom vedea cum renaște pentru a găzdui la parter Muzeul Farmaciei. Planurile de restaurare au fost demarate și se află în ultimele faze de aprobări. La etajele superioare vor fi amenajate o sală de conferințe, o bibliotecă și sediul propriu-zis al Colegiului Farmaciștilor. Clădirea este o mărturie vie a istoriei farmaciei și a Bucureștilor de altădată și am speranța că își va recăpăta splendoarea și va găzdui Muzeul Farmaciei, la fel ca multe alte orașe europene. Am fost fascinată să aflu că, în perioada interbelică, a existat un Muzeu Național de Istorie a Farmaciei, înființat în 1936 de Consiliul Profesoral al Facultății de Farmacie din cadrul Universității, datorită farmacistului Aurel Scurtu care, între 1936-1939, a colecționat mai multe obiecte medicale. Din păcate, muzeul s-a pierdut în bombardamentele din aprilie 1944, când o parte din clădirea Universității a fost distrusă. Dar prin restaurarea și transformarea clădirii Farmaciei Hotăranu în muzeu, vom reumple această pierdere: se va conserva un patrimoniu valoros cu scopul de a educa și inspira generațiile viitoare în domeniul științelor farmaceutice.
La finalul poveștii noastre, vreau să vă invit să ne imaginăm împreună cum ar fi arătat o rețetă pe care o prepara Gheorghe Hotăranu pe la 1925, să zicem un preparat pentru combaterea răcelilor și febrei: „Se pregătește o infuzie din flori de soc și frunze de mentă, se lasă la macerat în apă fierbinte timp de 10 minute, se adaugă tinctura de echinacea și tinctura de arnică în infuzie, amestecându-se bine. Se adaugă chinina și rădăcina de lemn‑dulce pisată în amestec, amestecând până la dizolvare. Se adaugă suprarenina în soluție alcoolică, amestecându-se ușor. Se dozează în 15 ml, într-un flacon mic de sticlă de culoare închisă, pentru a proteja de lumină”. Și nu m-aș mira să funcționeze. Ba, mai mult, poate chiar stă ascuns acest mic flacon, undeva, pe rafturile istorice din lemn din oficina de la parterul Farmaciei Hotăranu.