Albatross Death Cult este un nou restaurant cu 14 locuri din Birmingham deschis de chef Alex Claridge. Numele acestuia este doar începutul tacticilor menite să atragă atenția și clienții.
Potrivit The Telegraph, restaurantul va servi un meniu cu 16 feluri de mâncare bazat pe fructe de mare, pentru 88 de lire sterline, pentru că 1988 este anul în care s-a născut Claridge. Clienții vor mânca în bucătărie, fără tacâmuri.
„Un concept cheie-care se regăsește în toate este intervenția externă minimă”, explică Claridge.
„Dacă aș găti pe o plajă pustie din Scoția, pentru un număr mic de persoane, ce aș servi? Un fel de brutalism culinar. Un fel de mâncare va fi tartar de ton servit pe o piatră. Oaspeții vor linge piatra. Este destul de simplu”, a mai spus el.
Trendul experiențial este suținut și de templul culinar al lui Heston Blumenthal, The Fat Duck, care are un meniu de degustare numit Topsy-Turvy Tasting. Clienții încep cina cu Like a Kid in a Sweet Shop petits fours și Black Forest gâteau înainte de a trece la Beef Royale și Sound of the Sea, pentru care primesc căști în care ascultă pescărușii și valurile în timp ce mănâncă fructe de mare. Masa se încheie cu un aperitiv.
Nu mai prejos este experiența culinară asiatică de la The Rabbit in the Moon a lui Gary Neville și Ryan Giggs. Aici obișnuiau să se servească feluri de mâncare pe veselă cu peisaj lunar într-o cameră aproape întunecată. Din păcate, restaurantul s-a închis în 2018 – semn că experiența în materie de luat masa în oraș are limite de toleranță din partea clienților.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania