FacebookTwitterLinkedIn

Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din iulie 2023 până în prezent.

În luna septembrie, acest indice s-a situat la o medie de 124,4 puncte, în creștere de la nivelul de 120,7 puncte înregistrat luna precedentă și cu 2,1% mai mult decât valoarea înregistrată în perioada similară a anului trecut, anunță oficialii Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultura (FAO), transmite Reuters.

Luna trecută, cotațiile la zahăr au urcat cu 10,4%, comparativ cu august, pe fondul înrăutățirii perspectivelor privind recolta din Brazilia și al temerilor că decizia Indiei de a ridica restricțiile privind folosirea trestiei de zahăr la producerea etanolului ar putea afecta exporturile țării, a informat FAO.

Prețurile la cereale au urcat cu 3%, influențate de prețurile mai ridicate de export la grâu și porumb, în timp ce prețul orezului a scăzut cu 0,7%. În plus, prețurile mondiale ale uleiurilor vegetale au crescut cu 4,6%, pe fondul cotațiilor ridicate la uleiul de palmier, de soia, de floarea soarelui și rapiță.

La produsele lactate s-a înregistrat o creștere a prețurilor de 3,8%, iar la carne de 0,4%.

Într-un raport separat, FAO a majorat ușor estimările privind producția mondială de cereale în 2024 la 2,853 miliarde de tone, după ce anterior previziona un nivel de 2,851 miliarde de tone. Creșterea vine pe fondul revizuirii în sus a producției de orez și grâu, care compensează ușorul declin pe plan global al producției de cereale grosiere, se mai arată în raportul FAO.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.