FacebookTwitterLinkedIn

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în ianuarie la cel mai redus nivel din ultimii aproape trei ani, în urma declinului cotaţiilor la cereale şi carne, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

Potrivit Reuters, în ianuarie, acest indice s-a situat la o medie de 118 puncte, cel mai redus nivel din februarie 2021. În decembrie, indicele s-a situat la o medie de 119,1 puncte.

Conform agenţiei ONU cu sediul la Roma, preţurile de export globale la cereale au scăzut în ianuarie, pe fondul concurenţei solide în rândul exportatorilor şi al sosirii livrărilor din recolta actuală în emisfera sudică. De asemenea, preţurile la porumb au înregistrat un declin semnificativ, reflectând o stare mai bună a culturilor, începutul recoltării în Argentina şi livrări mai mari în Statele Unite, menționează FAO.

Preţul la carne a scăzut pentru a şaptea lună consecutiv, pe fondul aprovizionării abundente de la principalii exportatori, ceea ce dus la reducerea cotaţiilor pe plan global, a mai precizat FAO.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.