FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit reprezentanților Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), creșterea înregistrată luna trecută a fost cel mai mare salt înregistrat pe parcursul unei singure luni după iulie 2012, transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoara modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În noiembrie 2020, acest indice a crescut până la 105 puncte, de la o valoare de 101 puncte în luna octombrie (o cifră revizuită ușor în sus față de valoarea inițială de 101,9 puncte).

Reprezentanții Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură au subliniat că factorul principal care a stat la baza saltului de luna trecută a fost creșterea cu 14,5%, de la o lună la alta, a prețului uleiurilor vegetale ca urmare a unei majorări a prețurilor la uleiul de palmier în condițiile scăderii stocurilor mondiale. „Similar, prețurile la ulei de rapiță și uleiul de floarea soarelui au continuat să crească pe fondul livrărilor limitate”, se arată într-un comunicat al organizației.

Prețurile la cereale au înregistrat o creștere mai modestă de 2,5% în noiembrie, comparativ cu luna octombrie, dar una de 19,9% raportat la aceeași lună a anului trecut, asta în timp ce tarifele la zahăr au urcat cu 3,3%, comparativ cu luna octombrie pe fondul îngrijorărilor cu privire la noi deficite de producție globală în sezonul 2020/21, după ce evoluțiile meteo nefavorabile au afectat perspectivele culturilor din Uniunea Europeană, Rusia și Thailanda.