Termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la locuințele contractate prin acte autentificate până la 31 decembrie 2025 ar urma să fie extins cu 12 luni, până la 31 iulie 2027, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028.
Măsura este inclusă în Programul de Guvernare 2026-2028 depus sâmbătă în Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan. Potrivit documentului, este vorba despre o „extensie unică” a facilității fiscale.
Măsura ar veni într-un moment în care o parte a tranzacțiilor rezidențiale a fost afectată de modificările legislative și de întârzierile administrative care au prelungit procesul de finalizare și transfer al proprietăților. Pentru dezvoltatorii care au semnat contracte înainte de schimbarea regimului fiscal, extinderea termenului reduce riscul ca unele locuințe eligibile să piardă facilitatea de TVA din cauza întârzierilor apărute după contractare.
Conform regulilor din Codul Fiscal aplicabile acestei măsuri tranzitorii, de cota redusă de TVA de 9% beneficiază locuințele care au o suprafață utilă de maximum 120 mp și o valoare de cel mult 600.000 de lei, fără TVA, inclusiv terenul aferent, cu condiția ca actele juridice (antecontractele) să fi fost încheiate cu plata unui avans până la termenele-limită prevăzute de lege.
Programul de guvernare include și un obiectiv privind reducerea cotei standard de TVA, care a fost majorată în trecut la 21%. Documentul prevede că taxa va reveni la 19% imediat ce situația financiară a României va permite acest lucru.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.