„Fabrica de Sticlă din Chișinău”, una dintre cele mai importante întreprinderi industriale din Republica Moldova, a fost scoasă oficial la privatizare. Agenția Proprietății Publice (APP) a lansat concursul investițional pentru vânzarea companiei ca „complex patrimonial unic”, stabilind un preț inițial de 773 de milioane de lei.
Pe lângă achiziția propriu-zisă, viitorul proprietar va trebui să realizeze investiții de cel puțin 20,55 milioane de euro în următorii trei ani, în vederea modernizării și dezvoltării capacităților de producție.
Potrivit caietului de sarcini, obiectivul privatizării este atragerea capitalului privat pentru eficientizarea activității fabricii și consolidarea poziției sale pe piață. Totodată, noul investitor va avea obligația de a menține profilul industrial al întreprinderii, de a respecta normele de protecție a mediului și de a păstra sau chiar majora numărul locurilor de muncă existente.
Procesul de privatizare va avea loc în două etape, scrie bani.md. În prima fază vor fi analizate dosarele și programele investiționale depuse de participanți, iar în etapa finală aceștia vor putea îmbunătăți atât oferta financiară, cât și angajamentele investiționale. La evaluarea ofertelor, prețul va avea o pondere de 80%, iar programul investițional de 20%.
Dosarele de participare pot fi depuse până la 30 septembrie 2026, la sediul APP din Chișinău, iar fiecare participant trebuie să achite o garanție de participare de 200.000 de lei.
Fabrica de Sticlă produce în principal ambalaje și articole din sticlă, activitate care generează peste 99,9% din veniturile companiei. Întreprinderea are aproximativ 330 de angajați, iar salariul mediu depășește 19.000 de lei.
Datele financiare arată că fabrica a înregistrat în 2025 venituri de peste 411 milioane de lei și un profit net de circa 21,2 milioane de lei. La începutul anului 2026, compania nu avea credite contractate și nici active gajate sau sechestrate.
Întreprinderea este amplasată pe un teren de aproape 15 hectare în Chișinău și dispune de o infrastructură industrială extinsă, inclusiv hale de producție, cuptoare industriale, spații de depozitare și o linie feroviară industrială de aproximativ 2,3 kilometri.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.