
Sistemul achiziționat de la Enel X România este format din două tipuri de soluții ce utilizează ca sursă de energie regenerabilă, energia solară: sistem fotovoltaic cu fixare la sol și o soluție de Carport, în zona destinată parcării, informează platforma IndustriaCărnii.ro.
Reprezentanții Enel X România au punctat că acest sistem este benefic pentru companiile care vor să-și reducă costurile cu energia electrică.
„Portofoliul de servicii de eficiență energetică al Enel X România oferă o gamă largă de soluții personalizate pentru companiile care intenționează să își reducă costurile cu energia electrică. Există deja numeroase companii românești importante, precum procesatorul de carne Fox, care au investit în sisteme fotovoltaice, bazându-se pe serviciile noastre care le permit să urmarească producția și consumul de energie”, a declarat Mirel Jarnea, Head of B2B Enel X România.
De cealaltă parte, directorul general al Fox Com Serv, Iulian Marinică a specificat faptul că această achiziție reprezintă mai întâi de toate un obiectiv al companiei de a promova o afacere sustenabilă: „la Fox Com Serv, obiectivul nostru este să promovăm o afacere sustenabilă într-o lume în schimbare, cu consumatori tot mai responsabili. Ne bucurăm că am găsit în Enel X România un partener de încredere pentru dezvoltarea sistemului fotovoltaic care ne va permite să folosim energie electrică din surse regenerabile și să reducem costurile fabricii cu factura la energia electrică”.
Sistemul fotovoltaic în care a investit grupul de firme Fox este format din 2.640 de panouri și are o capacitate instalată de 858 kWp. Acesta a fost amplasat pe un teren din apropiere, în timp ce o altă instalație cuprinzând 432 de panouri fotovoltaice cu celule de tip policristalin a fost montată pe o structură tip Carport, special proiectată pentru zona destinată parcării, și are o capacitate instalată de 140,40 kWp.