FacebookTwitterLinkedIn

Seria de evenimente care aniversează 200 de ani de la nașterea lui Louis Vuitton, fondatorul brandului omonim, se încheie triumfal cu expoziția intitulată „200 Trunks, 200 Visionaries”, deschisă în clădirea ocupată altă dată de celebrul magazin Barneys din New York.

New York este a destinația finală a expoziției itinerante „200 Trunks, 200 Visionaries”, care omagiază istoria și tradiția Louis Vuitton, punând accent pe expertiza brandului în materie de cufere și genți de voiaj.

200 de personalități din cele mai diverse domenii au fost invitate de Louis Vuitton să personalizeze un cufăr de călătorie sau să-și imagineze „cum se realizează o cutie, un vas, un vis…” De altfel, exact acesta a fost brief-ul primit de la Faye McCleod, directorul Ideation Studio.

Unii au preferat să-și realizeze singuri cufărul, alții au colaborat cu echipa Vuitton pentru a-și transpune viziunea în realitate. De exemplu, astrologul Susan Miller a făcut o hartă celestă pe baza datelor lui Louis Vuitton, iar echipa lui McCleod a confecționat un cufăr în care privești pe gaura cheii pentru a vedea cum erau planetele aliniate pe 4 august 1821, ziua când s-a născut fondatorul brandului francez.

Arhitectul Frank Gehry și-a imaginat o „petrecere cu ceai pentru Louis”, iar designerul Marc Jacobs a optat pentru un cufăr îmbrăcat în printul graffiti creat de Stephen Sprouse pentru LV.

Așadar, expoziția este totodată o ocazie de a face cunoștință cu mințile creative cu care Louis Vuitton a colaborat de-a lungul timpului, dar și a prietenilor brandului – printre aceștia Gloria Steinem, Pat McGrath, Willo Perron sau Francesca Sorrenti – care și-au personalizat gențile Vuitton într-un mod cât se poate de original.

Vizitatorii expoziției sunt întâmpinați de un robot uriaș confecționat din ecrane pe care sunt proiectate cufere digitale, botezat Monsieur Louis. Un spațiu special este destinat vizionării interviurilor cu cei 200 de artiști și prieteni ai Louis Vuitton care și-au pus amprenta creativă pe gențile de călătorie LV.

La etaj este amenajată o zonă dedicată pilotului Franky Zapata, unde pe pereți sunt proiectate imagini cu cufere zburătoare. Al treilea etaj se vrea a fi un dreamscape, în timp ce demisolul este dedicat rădăcinilor creative ale brandului.

Pe durata expoziției a fost redeschis restaurantul Freds, un simbol al magazinului Barneys. Denumit acum Freds x Louis, localul este amplasat la etajul nouă al clădirii fostei legende a comerțului de lux newyorkez.

Expoziția, care poate fi vizitată până pe 31 decembrie 2022, nu ar fi completă fără un magazin de suveniruri, unde se regăsesc mici piese de marochinărie, accesorii și obiecte de colecție care să păstreze vie amintirea aventurosului demers.