Exporturile României au crescut cu 2% în primele 11 luni din 2023, la 86,921 miliarde euro, iar importurile au scăzut cu 3,2%, la 112,477 miliarde euro, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform datelor INS, în luna noiembrie 2023, exporturile FOB au însumat 8,222 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 10,579 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,357 miliarde euro. Faţă de luna noiembrie 2022, exporturile din luna noiembrie 2023 au scăzut cu 2,2%, iar importurile au scăzut cu 3,9%. În perioada 1.I-30.XI 2023, exporturile FOB au însumat 86,921 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 112,477 miliarde euro. În perioada 1.I-30.XI 2023, exporturile au crescut cu 2%, iar importurile au scăzut cu 3,2%, comparativ cu perioada 1.I-30.XI 2022. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1.I-30.XI 2023 a fost de 25,555 miliarde euro, mai mic cu 5,45 miliarde euro (-17,6%) decât cel înregistrat în perioada 1.I-30.XI 2022.
Totodată, în perioada 1.I-30.XI 2023, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (44,7% la export şi 36,6% la import) şi alte produse manufacturate (30% la export şi 28,9% la import).