Expertul în politici ruseşti Mark Galeotti a explicat într-o analiză că Rusia creează o axă „anti-Occident”, iar cel mai mare beneficiar este China.
Într-o analiză publicată în The Times, Mark Galeotti explică faptul că Rusia reprezintă motorul unei noi axe „anti-Occident”, ce include China, Iran şi Coreea de Nord, iar Beijingul ar putea să fie cel mai mare beneficiar.
„Numit de unii diplomaţi europeni „clubul pentru ţări fără prieteni şi fără perspective”, alianţa Rusia-Iran-Coreea de Nord, la care a fost cooptată şi China, pare să se întărească şi să ameninţe ordinea globală dominată de SUA şi statele europene”, mai scrie Mark Galeotti, în The Times.
Potrivit autorului britanic, sancţiunile economice occidentale pot fi eficiente, însă au dus la încurajarea ţintelor lor spre cooperare. Principalul factor al apariţiei acestei axe ar fi, astfel, asistenţa reciprocă a acestor ţări (economică sau militară) ca metodă de evitare a efectelor sancţiunilor Vestului.
Există şi unele limite ale acestei cooperări, ca de exemplu faptul că Moscova nu vrea să destabilizeze peninsula coreeană şi nici să sprijine programele de arme biologice sau programul nuclear al Phenianului. De asemenea, Teheranul nu este de acord cu sprijinul Rusiei faţă de Emiratele Arabe Unite şi revendicarea a trei insule pe care Iranul le-a „confiscat” în 1971.
Totodată, ultima hartă naţională oficială a Chinei, publicată anul trecut, include în graniţele sale şi Insula Bolshoi Ussuriysky, pe care în 2004 a decis să o împartă cu Rusia. Astfel, spune Galeotti, cooperarea este „tranzacţională”, pentru că deşi Occidentul înarmează, de exemplu, Ucraina pe gratis, Rusia trebuie să plătească pentru loviturile de artilerie primite de la Phenian şi pentru dronele Shahed iraniene. În schimbul acestora, Rusia plăteşte cu bani, tehnologie şi chiar cu grâu, pentru nord-coreeni.
Conform lui Galeotti, importanţa legăturilor pragmatice dintre aceste regimuri autoritare este că reprezintă un efort sistematic de a crea o reţea de conexiuni instituţionalizate care evită şi sunt paralele cu structurile actuale ale ordinii globale. De exemplu, de când SUA au ameninţat Rusia că o deconectează de la sistemul Swift, în 2014, Moscova şi-a creat propriul sistem, SPFS, la care sunt conectate în prezent 20 de ţări şi 557 de bănci. Cu toate acestea, Swift acoperă aproape fiecare ţară din lume şi peste 11.000 de instituţii financiare.
Potrivit lui Mark Galeotti, cel mai mare beneficiar al acestei structuri este China, care şi-a dorit de mult să stabilească o ordine globală care să diminueze dominanţa occidental, notează și Monitorul Apărării și Securității.
Brics este, de exemplu, o structură ce reflectă interesul comun al ţărilor participante de a găsi alternative la influenţa Vestului. La ţările fondatoare – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – au fost adăugate şi alte ţări, precum Iran, EAU, Etiopia şi alte 15 urmează să fie incluse anul acesta. Tot în 2024, Moscova vrea să reînceapă proiectul „Cablul Brics”, adică să creeze un sistem de comunicaţii prin cabluri submarine din fibră optică ca alternativă la cele existente. Vladimir Putin ar vrea, până în 2028, să crească, prin noii contributori, PIB-ul global al statelor Brics la 37% din valoarea mondială, cu 9% mai mult decât valoarea PIB-ului G7 la nivel mondial.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania