Cu toții ne dorim ca fiecare experiență medicală să fie una plăcută, în care să beneficiem de toată atenția, empatia și expertiza unor profesioniști. În Clinicile Affidea România, pacienții primesc zilnic toate acestea.
Affidea România este unul dintre principalii furnizori de servicii medicale integrate din piața autohtonă, ce face parte din Grupul Affidea, cel mai mare furnizor european de servicii avansate de diagnostic imagistic, ambulatoriu și tratament, ce operează 370 de centre în 15 țări.
Rețeaua națională a clinicilor Affidea este formată în prezent din 59 de centre, în 28 de orașe, oferind pacienților consultații de specialitate, examinări imagistice ultraperformante – ecografie, mamografie, CT, RMN, PET-CT, DXA (osteodensitometrie), scintigrafie, radiografie, Cancer Care – radioterapie, chimioterapie –, analize de laborator, precum și fizio & kinetoterapie.

„Facilităm accesul la serviciile noastre medicale premium tuturor categoriilor de pacienți, indiferent că doresc să beneficieze de acestea prin decontare CAS sau în sistem medical privat. Suntem direct implicați în viața comunităților din toate regiunile țării, dorim să-i ajutăm pe toți pacienții să aibă un status de sănătate excelent, conferind astfel calitate vieții, și să creștem speranța medie de viață a românilor de la 76 de ani la 81,5, cât este media în Uniunea Europeană”, declară Răzvan Predica, Chief Commercial Officer Affidea Group, CEO Affidea România, Grecia și Ungaria.
Affidea a achiziționat în acest an clinicile Medeuropa România, extinzându-și astfel portofoliul de servicii destinate tratamentului afecțiunilor oncologice. MedEuropa furnizează servicii de oncologie, radioterapie, brahiterapie, stereotaxie realizate cu cele mai moderne și inovatoare echipamente medicale în centrele din orașele București, Constanța, Oradea, Brașov și Iași.
„Cancerul răpește prea multe vieți, anual, aproximativ 100.000 de persoane fiind diagnosticate cu o boală oncologică în România. Achiziția MedEuropa nu a însemnat doar extinderea rețelei naționale a Clinicilor Affidea, ci un sprijin real pe care îl oferim sistemului național de sănătate, precum și persoanelor afectate de această boală nemiloasă”, precizează Chief Commercial Officer Affidea Group.
Navigatorul de Pacienți Affidea
În Clinicile Affidea România, pacienții beneficiază gratuit de serviciul Navigator de Pacienți (Coordonator de caz medical), primind ghidajul, sprijinul și suportul de care au nevoie pe toată durata soluționării cu succes a cazului medical.
De foarte multe ori, pacienții și familiile acestora nu știu către ce specialitate medicală trebuie să se îndrepte, ce investigații sunt necesare și unde să le efectueze, care este succesiunea acțiunilor pe care le au de parcurs în traseul medical.
Navigatorii de pacienți din echipa Affidea dețin o vastă experiență în domeniul serviciilor medicale, colaborează cu medici de elită din toate specialitățile, putând să-i îndrume pe pacienți, să-i ajute cu recomandări. De asemenea, navigatorii pot să le stabilească programări pentru toată panoplia de servicii medicale, de la consultații, investigații imagistice, analize de laborator până la radioterapie, chimioterapie pentru cazurile de patologii oncologice sau proceduri de fizio și kinetoterapie în cazurile de recuperare medicală, asistându-i pe întreg parcursul medical.

„Ne mândrim să avem o echipă de Navigatori de Pacienți formată din profesioniști, care împreună cu echipa medicală investesc toată atenția, grija și empatia de care au nevoie pacienții. În cadrul Clinicilor Affidea România, suntem tot timpul atenți la așteptările pacienților, la cerințele medicale pe care le au, precum și la feedbackurile pe care le solicităm în mod constant, deoarece numai în acest fel putem să îmbunătățim în permanență standardele serviciilor noastre, să le oferim o experiență medicală peste așteptările lor”, completează Răzvan Predica, CCO Affidea Group.
Rețeaua Clinicilor Affidea România s-a extins într-un ritm accelerat în ultimii ani, investind constant în dotarea tuturor centrelor cu cele mai noi și inovatoare tehnologii pentru explorări imagistice ultraperformante, poziționând investigațiile medicale la un nivel fără precedent.
Anual, peste 2,5 milioane de români aleg să investigheze și să se trateze în cadrul acestor clinici, poziționând Affidea România (și brandurile deținute: Hiperdia, Sanmed, Medsan, MedEuropa, Exmed și Biomed Scan) în topul furnizorilor de servicii medicale din țara noastră.