Audiența livrată de nișa televiziunilor de documentare (tematice) pentru reclamele difuzate, în anul 2025, a crescut cu 4,5% față de anul precedent. History Channel rămâne liderul nișei, dar a suferit o scădere a volumul de audiență.
Anul trecut, cele opt televiziuni de documentare (tematice), prezente în sistemul național de măsurare a audienței, au livrat clienților publicitari un volum de audiență de 52.647 GRP’30 pe targetul comercial All 21 – 54 de ani, ABCD Național, în creștere cu 2,4% față de 2024, conform monitorizărilor Kantar Media.
Notă 1: Pe baza punctelor de audiență (Gross Rating Points – GRP’30), clienții publicitari cumpără timpi de reclame la televiziuni. GRP-ul este negociat și cumpărat la un preț (Cost Per Point – CPP) de fiecare client pentru fiecare televiziune în parte.GRP-ul este „moneda” unică de tranzacționare a spațiului de publicitate TV. Un GRP’30 pe targetul comercial All 21 – 54 de ani ABCD Național reprezintă 65.000 de telespectatori.
Audiența generată de acest segment a reprezentat doar 2,4% din audiența furnizată de piața TV (96 de televiziuni) în 2025, mult mai redusă față de audiențele segmentelor TV de știri, femei, filme și sport.
History Channel este liderul nișei cu un volum de 13.675 GRP’30 pe targetul comercial All 21 – 54 de ani ABCD Național, în scădere cu 12,7% față de anul anterior.
Televiziuni care au obținut creșteri ale volumelor de audiență față de 2024: Discovery Channel (41%), Viasat History (67%) și BBC Earth (188,3%).
Televiziuni care au pierdut audiență comparativ cu 2024: National Geographic (-13%), National Geographic Wild (-13,4%), Viasat Explore (-10%) și Travel Channel (-92,3%).
Nota 2: În această analiză s-a folosit targetul de populație Național 21 – 54 de ani, grade ESOMAR ABCD, pentru că mai multe televiziuni au renunțat la vânzarea pe targetul comercial tradițional: 18 – 49 ani, urban.
Volumele de audiență furnizate de televiziunile de documentare (tematice), în anul 2025
Cifrele reprezintă punctele de audiență (Gross Rating Points – GRP) livrate de televiziuni pentru reclamele difuzate, pe targetul comercial All 21 – 54 de ani ABCD Național, în anul 2025
| Televiziunea | Numărul de puncte de audiență (GRP’30) |
| History | 13.675 |
| Discovery | 11.512 |
| National Geographic | 8.719 |
| Viasat History | 6.418 |
| National Geographic Wild | 4.876 |
| Viasat Explore | 4.382 |
| BBC Earth | 2.977 |
| Travel Channel | 89 |
Sursa: Kantar Media, prelucrare Forbes România