Global Vision, companie controlată de antreprenorul român Sorin Preda, a demarat construcția la faza a treia a parcului logistic Chitila Logistics Hub, care va fi livrată la finalul anului. Investiția pentru ultima parte a parcului logistic se ridică la 16,6 milioane de euro și se întinde pe o suprafață de 37.000 mp, aceasta fiind și cea mai mare din cele trei, a declarat dezvoltatorul în exclusivitate pentru Forbes România.
Recent, Global Vision a demarat lucrările și la faza a doua a parcului logistic din Chitila. Cea de-a doua unitate are termen de livrare trimestrul III din 2021 și va avea la finalizare o suprafață totală de 15.000 mp, construită în urma unei investiții de 6,7 milioane de euro.
Prima fază a proiectului a fost livrată în septembrie anul trecut, în urma unei investiții de 10 milioane de euro.
Întreg proiectul este construit pe un teren de 136.000 mp, amplasat în vecinătatea șoselei de centură a Capitalei. La finalizare, va avea o suprafață totală închiriabilă de peste 77.000 mp.
Alte proiecte în desfășurare ale dezvoltatorului sunt faza a doua a proiectului mixed-use, Constanța Business Park, cu o suprafață totală de 22.000 mp, faza a treia a Timișoara Industrial Park – suprafață totală de 19.500 mp, proiectul built-to-suit de 5.000 mp în apropiere de Pitești și Otopeni Airport Park, care va avea la finalizare o suprafață totală de 6.700 mp
Investitițiile totale estimate sunt de aproximativ 100 de milioane de euro.
Compania vizează totodată și extinderea în mai multe orașe din țară precum Bacău, Iaşi, Târgu-Mureş, Sibiu, Craiova, Deva, Ploiești, Cluj şi Braşov, dar și să continue cu proiecte în orașele în care este deja prezentă.