Cautare




, Contributor

I am a Breaking News Editor at Forbes Romania, with a focus on covering important Real Estate and Economic news. Have a news tip? DMs are open on Instagram @andreea__gutu or drop me an email at andree...

Imobiliare |
|

EXCLUSIV Dezvoltatorul imobiliar City Garden va investi circa 14 mil. euro într-un nou proiect rezidențial

City Garden Residence face parte dintr-un grup de companii cu capital din Asia, cu o vastă experiență în dezvoltări și investiții în domeniul imobiliar.
Andrei-Cantaragiu

City Garden a finalizat mai multe proiecte rezidențiale medium-premium în zonele centrale și ultracentrale din București și în zona Pipera: 21 Downtown, Apollo D’or şi City Garden Pipera. Proiectele dezvoltate până în prezent au cumulat investiții de circa 18 milioane de euro cu tot cu terenuri, care au fost achiziționate la intrarea companiei pe piața locală, în urmă cu șapte ani.

În curs de dezvoltare, City Garden are un complex rezidențial de lux în Pipera, Bonton Luxury Villas, care va cuprinde 66 de vile și va necesita o investiție de peste 16 milioane de euro. Prima fază a proiectului va fi livrată până la finalul anului, iar cea de-a doua fază are ca termen de livrare sârșitul lui 2022.

Recent, dezvoltatorul imobiliar a obținut și autorizația de construire pentru un alt proiect rezidențial, format din două blocuri, amplasat vis-a-vis de Complexul Stejari. La finalizare, proiectul va avea 100 de apartamente și o suprafață totală de 17.000 mp, cu tot cu subsol + parcare, a declarat Andrei Cantaragiu, CEO-ul City Garden Residence, în exclusivitate pentru Forbes România. Terenul pe care se construiesc cele două blocuri a fost achiziționat de fondul de investiții din Hong Kong în 2015, pentru circa 2 milioane de euro.

“Finalizarea întregului proiect va dura circa doi ani din momentul începerii construcției și va necesita o investiție de circa 14 milioane de euro”, a mai precizat Andrei Cantaragiu pentru Forbes România. Potrivit acestuia, momentul lansării proiectului de pe Jandarmeriei depinde de stabilizarea prețurilor materialelor de construcții.

“Așteptăm să se stabilizeze un pic piața în ceea ce privește materialele de construcții. S-au scumpit foarte mult. La un moment dat prețul va scădea. Este în funcție de cum crește producția. Așteptăm o oportunitate bună să lansăm proiectul”, explică CEO-ul City Garden Residence.

De asemenea, dezvoltatorul imobiliar este și în căutare de noi terenuri pentru viitoare proiecte rezidențiale. “Tot timpul investigăm piața. Ne interesează în principal zone centrale, Pipera”, subliniază Andrei Cantaragiu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii