FacebookTwitterLinkedIn

Astfel, Sameday, compania al cărei acţionar ma­joritar este eMAG, a investit în primul semestru din 2021, pe acest segment, suma de 10 milioane de euro. Iar, planul de investiții nu se oprește aici.

Potrivit CEO-ului Sameday, Lucian Baltaru, investițiile în tehnologie, procesul de extindere al rețelei lockere easybox, dar și digitalizarea vor rămâne prioritățile companiile în următoarea perioadă.

„Digitalizarea Sameday a fost o prioritatea încă de la înființarea companiei. Ea ne-a permis să fim agili, în perioada pandemică, dar și să extindem cu rapiditate și eficiență modelul nostru de business în Ungaria. Cu o investiție la lansare de aproximativ 1 milion de euro și alte 2 milioane de euro în prima jumătate a lui 2021, am reușit ca, în câteva luni, să dezvoltăm capacitatea de livrare locală și să operăm cu 100% acoperire pe o piață complet nouă, cu clienți locali deja înrolați în modelul Sameday”, a declarat pentru Forbes România, Lucian Baltaru.

În ultimii ani, compania a reconstruit capacitatea operațională, a dezvoltat o nouă infrastructură de livrare (rețeaua de lockere easybox), ceea ce a necesitat și extinderea echipei, în prezent, Sameday are peste 3.500 de angajați.

„În termeni de volume transportate, constatăm o creștere de peste 300% față de aceeași perioadă a anului 2019”, susține Lucian Baltaru, care a punctat pentru Forbes România că în perioada următoare, un procent semnificativ al investițiilor, 15 milioane de euro, va fi îndreptat către extinderea rețelei easybox.

„Mai mult, în 2022, vom continua dezvoltarea internațională a Sameday, facilitând accesul clienților noștri la un număr în creștere de consumatori și încurajând schimburile comerciale România-Ungaria”, a mai completat CEO-ul companiei de curierat controlată de eMag.

În intervalul ianuarie – august 2021, compania de curierat Sameday a livrat un  număr de peste 20 de milioane de colete.

Anul trecut, Sameday a intrat și pe piața din Ungaria. În 2020, compania a raportat afaceri de aproximativ 400 milioane de lei.