Grupul Carmistin, compania antreprenorială cu capital sută la sută românesc, are în plan investiții ce depășesc 350 milioane de euro, asta numai în ceea ce privește dezvoltarea și diversificarea portofoliului de produse La Provincia atât pe categoria BIO, cât și pe cea convențională.
Prin această strategie de investiții, scopul companiei este acela de a-și consolida poziția de jucător important în zona de agribusiness, inclusiv la nivel european. Pe plan intern, oficialii companiei și-au propus să consolideze rolul grupului de a rămâne unul dintre principalii jucători din industria agroalimentară printr-o prezență constantă în marile lanțuri de retail, dar și prin extinderea rețelei de magazine proprii La Provincia.
„În acești ultimi 5 ani am investit continuu în deschiderea de noi ferme de pasăre și am consolidat business-ul pe segmentul BIO. Mizăm în continuare pe produse organice, prin creșterea capacităților de producție atât a ouălor BIO La Provincia, cât și a puiului BIO La Provincia. Tocmai ne pregătim pentru deschiderea de noi ferme din care vom livra exclusiv produse La Provincia organice”, a subliniat pentru Forbes România, Cristina Popa, director general adjunct Carmistin The Food Company.

Potrivit Cristinei Popa, în ciuda contextului dificil din perspectiva evoluțiilor economice și geopolitice din regiune, industria agroalimentară locală s-a consolidat în ultimii ani. Astfel că, astăzi, jucătorii importanți din acest domeniu susțin că această piață a devenit una matură, cu producători de hrană puternici, capabili să atingă performanțe de producție comparabile cu producătorii mari europeni.
La jumătatea lunii decembrie 2024, Carmistin The Food Company inaugura cea de-a doua sa fermă de păsări ouătoare, prin aceasta, grupul crescându-și cu 50% capacitățile de producție. Noua fermă de păsări se află în comuna Viișoara, județul Teleorman și se întinde pe o suprafață de peste 9 hectare de teren certificat bio.
De asemenea, Cristina Popa enumeră printre realizările importante ale grupului și cea mai nouă unitate de producție de la Frâncești (Vâlcea). Inaugurarea noului abator de la Frâncești, care a avut loc la finalul lunii august 2024, este parte din viziunea și direcția strategică a companiei din ultima perioadă. Construcția unității de producție a fost demarată în anul 2022, în urma unei investiții în valoare de 80 milioane de euro.
„Pentru noi, în special ultimii doi ani, au marcat o perioadă extraordinară, cu multe realizări, unele fără precedent pentru Carmistin The Food Company și pentru echipa noastră. Fără îndoială, noua facilitate de producție carne pasăre, pe care am inaugurat-o recent la Frâncești, Vâlcea, reprezintă, tehnologic vorbind, absolutul în industria de profil, inclusiv raportat la nivel european. Capacitățile de producție pe care le vom atinge aici vor fi la un nivel record pentru România”, menționează pentru Forbes România, Cristina Popa.
Simultan, echipa Carmistin The Food Company lucrează intens și la dezvoltarea diviziei de porc a grupului: „recent, ne-am adăugat în portofoliu și prima fermă de reproducție scroafe, ca parte a planurilor companiei de a integra tot lanțul de producție hrană și de a stabili premisele unei dezvoltări fără precedent în România ultimelor decenii în ceea ce privește industria producătoare de carne de porc, unde țara noastră are un deficit uriaș”.
În ceea ce privește noile trenduri din industria cărnii, oficialii grupului au specificat faptul că în prezent există o cerere tot mai crescută pentru categoria produselor de tip ready meal, așa numitele semi-preparate.
„Un lucru benefic este faptul că cererea pentru alimente de calitate, cât mai sănătoase și mai puțin procesate se află într-o continuă creștere, prin urmare investim permanent pentru a fi pregătiți pentru o astfel de piață. Tinerii au și ei propriile gusturi și vom căuta să ajungem cât mai mult la ei, să îi inspirăm și să îi orientăm către o alimentație cât mai sănătoasă și echilibrată. Ne motivează extraordinar pasiunea multora dintre tineri pentru gătit și interesul pe care observăm că îl generează conținutul din online în zona de cooking. Ne concentrăm chiar pe dezvoltarea unei noi game de produse dedicate tinerilor”, spune Cristina Popa.
În ultimii trei ani,Carmistin The Food Company a raportat o creștere a volumelor vânzărilor în acord cu investițiile realizate.

„Chiar dacă piața a avut o creștere ușoară de la un an la altul, noi am reușit să avem o creștere de peste 30% în 2024 vs 2023, de 27% în 2023 vs 2022. Aceste performanțe au fost posibile datorită proiectelor de investiții și a încrederii noastre de a miza pe hrana de calitate. De menționat este faptul că există o creștere considerabilă a interesului pentru produse marinate, în special în sezonul de grătar, cu o creștere de două cifre pe an, iar trendul va continua, de aceea pregătim noi mixuri de arome”, completează Cristina Popa, directorul general adjunct al Carmistin The Food Company.
Cum arată planurile investiționale ale companiei pentru acest an?
Potrivit Cristinei Popa, grupul va continua să investească în special în deschiderea de noi ferme și facilități de producție pe cele trei divizii importante ale Carmistin The Food Company: pasăre, porc și agricultură.
„Printr-un nou proiect de investiții pe care îl derulăm chiar în această perioadă, anul acesta vom deveni, probabil, și cel mai mare producător de furaje la nivel național”, conchide pentru Forbes România Cristina Popa.
Carmistin The Food Company este unul dintre cei mai mari jucători din industria locală a cărnii. În prezent, grupul cuprinde peste 40 de companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor dar și în producţia de cereale. Grupul Carmistin numără în prezent aproximativ 4.400 de angajați.