FacebookTwitterLinkedIn

În ultimii trei ani, peisajul turistic a suferit multiple schimbări, schimbări în fiecare etapă – pandemie, post-pandemie și în funcție de contextul geopolitic.

Din cauza succesiunilor de evenimente din perioada 2020-2023 (n.red. – pandemie, post-pandemie, conflictul armat de la granițele țării), preferințele turiștilor s-au modificat constant, de la an la an.

Simona Constantinescu, directorul general al Ana Hotels, grupul hotelier controlat de omul de afaceri George Copos, a explicat pentru Forbes România cum noul profil al turistului coroborat cu evoluția aparte a mediului de afaceri local și internațional a reconfigurat strategia de business a grupului Ana Hotels.

„În aceste perioade incerte, diversitatea produselor și serviciilor oferite s-au dovedit a fi foarte importante pentru evoluția ANA Hotels. Am mizat mult pe menținerea unei diversități în ceea ce privește distribuția unităților noastre hoteliere în zone geografice mixte, cu adresabilitate către mai multe categorii de clienți – city hotel/leisure hotel, mare/munte, mix de clienți B2C/B2B/B2G”.

Așa s-a ajuns ca planul principal al unuia dintre cei mai importanți jucători din industria hotelieră să se axeze pe modernizarea și renovarea hotelurilor deținute sub umbrela grupului. S-a început cu renovarea Hotelului Athénée Palace, în toamna anului 2020.

„Proiectul era susținut și printr-o finanțare obținută de la partenerul nostru BRD-Societee Generale. Dacă s-ar fi desfășurat în orice altă perioadă, acest proiect ar fi dus la o dislocare de business mai mare pentru hotel”, mărturisește Simona Constantinescu.

Astfel, de la începutul acestui an, una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului, hotelul Athénée Palace funcționează sub brandul InterContinental. Timp de 26 de ani, hotelul Athénée Palace a fost afiliat lanțului hotelier Hilton. Însă de la 1 ianuarie 2023, hotelul poartă denumirea de „InterContinental Athénée Palace Bucharest”. Contractul cu InterContinental Hotels Group PLC a fost semnat pe o perioadă de 20 de ani. Investiția în renovarea hotelului a depășit 40 de milioane de euro.

Din punct de vedere al diversității distribuției unităților hoteliere deținute de grupul Ana Hotels, în toamna aceasta, grupul a demarat un nou proces de renovare și modernizare. De data aceasta pentru hotelul Europa din Eforie Nord. Valoarea investiției va depăși, potrivit reprezentanților Ana Hotels, 10 milioane de euro și presupune atât renovarea hotelului Europa, cât și a centrului de sănătate Ana Health Spa din Eforie Nord. Oficialii grupului estimează că procesul de renovare se va încheia în luna mai 2024.

„Reabilitarea termică și renovarea hotelului Europa din Eforie Nord se vor realiza cu finanțare parțială prin intermediul unui proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin POIM. Totodată, în perioada următoare, vom finaliza și procesul complex de reabilitare a hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest, ce include în această etapă, zona de restaurant & terasă, Cafe Athénée și centrul SPA”, a mai precizat directorul general Ana Hotels.

După finalizarea celor două proiecte din locațiile mai sus menționate, grupul va începe procesul de modernizare a Hotelului Sport din Poiana Brașov.

Ana Hotels „Europa” are o capacitate de 221 camere, un restaurant de 400 de locuri, centru de conferințe, piscină interioară cu apă din Lacul Techirghiol, piscină exterioară și centru SPA cu terapii cu nămol și apă sărată și tratamente de wellness, înfrumusețare și relaxare.

În prezent, grupul Ana Hotels deține și operează hotelurile InterContinental Athénée Palace Bucharest, „Crowne Plaza Bucharest”, trei unități hoteliere la Poiana Brașov – Ana Hotels „Sport”, „Bradul” și „Poiana”, și „Ana Hotels Europa”, care include centrul SPA „ANA Aslan Health Spa” din Eforie Nord, precum și operatorul instalațiilor de schi din Poiana Brașov – ANA Teleferic, care a adăugat recent în portofoliul său restaurantul Panoramic de pe Vf. Tâmpa (Brașov).