FacebookTwitterLinkedIn

Conform raportului primit de investitori, după recordul de la 10 iulie (34,509 puncte), piața a început săptămâna în scădere, dar a revenit ulterior la un nivel record. Marți, 14 iulie, indicele BET a scăzut cu 0.97%, pana la 33,757.82 puncte. Spre finalul săptămânii, indicele a urcat la un nou maxim istoric: vineri, 17 iulie, BET a închis în scădere cu 0.45%, la 34,871.02 puncte, cele mai lichide titluri fiind Banca Transilvania (aproape 16 mil. RON), OMV Petrom (9.8 mil. RON) și Hidroelectrica (8.2 mil. RON). Nivelul de închidere de vineri l-a depășit pe cel din 10 iulie, confirmând un nou record.

Digi Communications (DIGI): filiala din Spania a debutat la bursă

Digi Communications a anunțat că acțiunile subsidiarei Digi Spain Telecom au intrat la tranzacționare pe 16 iulie pe bursele din Spania, prin sistemul Mercado Continuo, sub simbolul DIGIS, în urma unei oferte prin care s-au atras circa 287 mil. EUR, Digi România rămânând acționar majoritar cu aproximativ 80%. În prima zi, actiunile Digi Spain Telecom au coborat cu circa 3.4% sub prețul de listare, la 5.41 EUR, după ce debutaseră dimineața chiar la prețul de referință de 5.60 EUR pe acțiune și atinseseră un maxim de peste 6 EUR.

Nuclearelectrica (SNN): acționarii au respins reevaluarea strategiei SMR

Nuclearelectrica a anunțat că acționarii companiei, inclusiv acționarul majoritar Ministerul Energiei, au respins în Adunarea Generală Ordinară din 15 iulie propunerea privind inițierea unei reevaluări a strategiei de implementare a proiectului reactoarelor modulare mici (SMR).

Hidroelectrica (H2O): trei ani de la listare și AGA convocată pentru 30 iulie

La 13 iulie 2026, la trei ani de la IPO-ul din 2023, Hidroelectrica rămâne cea mai mare companie românească listată la Bursa de Valori București. Separat, Hidroelectrica a convocat Adunarea Generală Ordinară și Extraordinară pentru 30 iulie 2026, la solicitarea acționarului majoritar (statul, prin Ministerul Energiei, cu 80.06%), principalul punct fiind aprobarea documentului “Perspectiva Ministerului Energiei” privind strategia de investiții a companiei.

Context: piața la maxim, pe fondul incertitudinii politice și a scăderii economice

Contextul intern rămâne paradoxal: bursa este la maxime, în timp ce economia s-a contractat. Indicele BET a atins pe 7 iulie un nou maxim istoric, cu un avans de 39.6% de la 1 ianuarie și de 83% față de aceeași dată a anului trecut, devenind lider regional detașat, în timp ce România nu are guvern, iar INS a anunțat că economia a scăzut cu 1.2% în primul trimestru.