FacebookTwitterLinkedIn

Orașul britanic Liverpool a fost selectat pentru a găzdui concursul muzical Eurovision 2023, în numele Ucrainei, țară care a fost câștigătoare anul acesta, dar nu poate organiza competiția din cauza invaziei rusești. 

Cum Marea Britanie s-a clasat pe locul doi anul acesta la Eurovision, prin performanța lui Sam Ryder, organizatorii concursului au decis ca acesta să aibă loc pe insula britanică. 

Prima semifinală va avea loc pe 9 mai, a doua pe 11 mai, iar marea finală va fi sâmbătă, 13 mai. Concursul va avea loc la M&S Bank Arena, care are o capacitate de 11.000 de locuri, pentru cele trei emisii live, care vor culmina cu marea finală de patru ore.

BBC, împreună cu European Broadcasting Union (EBU), va organiza competiția. Liverpool a fost selectat în urma unui concurs strâns cu Glasgow, pentru capacitatea sa de a găzdui mii de reprezentanți ai țărilor participante, echipe, fani și jurnaliști. 

Directorul General al BBC, Tim Davie, a declarat: „Liverpool este capitala incontestabilă a muzicii pop, iar cea de-a 65-a ediție a Eurovision va fi celebrată în parteneriat cu orașul ucrainean Odessa”. 

Ucraina a câștigat ediția din acest an, cu trupa de folk-rap Kalush Orchestra.