FacebookTwitterLinkedIn

Schimbările climatice au cauzat în ultimul deceniu pierderi economice de peste 145 miliarde de euro în Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Schimbările climatice duc la fenomene meteo şi manifestări climatice extreme care cauzează pierderi economice. Potrivit estimărilor Agenţiei Europene de Mediu, republicate de Eurostat, valurile de căldură, inundaţiile şi furtunile au cauzat în ultimul deceniu pierderi economice de peste 145 miliarde de euro în Uniunea Europeană. Mai mult, rata fluctuantă pe 30 de ani a pierderilor economice legate de climă indică o tendinţă clară, crescând cu aproape 2% în ritm anual, în ultimul deceniu, transmite Agerpres.

În 2020, pierderile economice totale cauzate de schimbările climatice s-au situat la 12 miliarde de euro. Cele mai ridicate pierderi au fost înregistrate în 2017 (27,9 miliarde de euro), mai mult decât dublu faţă de 2020, ca rezultat al valurilor de căldură înregistrate în Europa, ce au dus la secetă şi incendii. Cele mai scăzute pierderi totale au fost înregistrate în 2012 (3,7 miliarde de euro).