FacebookTwitterLinkedIn

Pe fondul unor discuții tensionate influențate de presiuni politice și economice, guvernul condus de prim-ministru Giuseppe Conte susține un plan de  revenire completă la viața normală, revenire care poate dura luni de zile, scriu jurnaliștii de la Bloomberg.

În epicentrul inițial al focarului din Europa, școlile vor rămâne probabil închise până în septembrie, iar relaxarea restrictiilor de care a depins încercarea de a stopa răspândirea bolii mortale se va face pas cu pas. Pentru unii experți din Comitetul Științific și Tehnic al Ministerului Sănătății, soluția ideală ar fi să mențină carantina până la găsirea unui vaccin. Dar ei recunosc că decizia privind reluarea activitatii este politică și așteptarea unui vaccin ar fi imposibilă.

Unele companii și magazine își vor putea relua activitățile, după 13 aprilie, iar italienilor li s-ar putea permite să iasă afară și să se întoarcă treptat la birouri, începând cu 4 mai.

Fiind prima țară europeană care a impus un blocaj la nivel național, ușurarea restricțiilor în Italia ar marca un pas important în lupta Europei cu pandemia, care a început în China și s-a răspândit în întreaga lume.

Continentul a fost lovit puternic de pandemie. Decesele din Italia, Spania, Germania și Franța reprezintă peste 65% din numărul deceselor înregistrate la nivel mondial.

Norvegia este cel mai recent stat care a declarat că urmarește redeschiderea controlată a economiei. Germania ia în calcul, de asemenea, primele măsuri pentru a ușura restricțiile.

Magazinele s-ar putea redeschide începând cu 20 aprilie, a declarat miercuri la televiziunea ZDF Armin Laschet – premierul statului Renania de Nord-Westfalia, landul care a fost inițial unul dintre cele mai mari focare de coronavirus ale țării.

Cancelarul Angela Merkel, care a cerut prudență pentru a preveni relansarea epidemiei, se va întâlni săptămâna viitoare cu liderii celor 16 state din Germania, pentru a discuta despre măsurile de izolare. Restricțiile impuse în cea mai mare economie din Europa sunt, în prezent, în vigoare până pe 19 aprilie.

Ultimele cifre din Germania arată dificultatea de a controla pandemia. Noile infecții cu coronavirus, din al treilea cel mai mare focar din Europa, au crescut cel mai mult în ultimele trei zile.

La mai mult de două săptămâni de când Germania a ordonat cetățenilor să respecte limitele stricte ale vieții publice, infecțiile au ajuns miercuri la 4.288, conform datelor de la Universitatea Johns Hopkins. Deși tendința generală este una „pozitivă”, țara este încă la începutul pandemiei, potrivit șefului Autorității Germane de Sănătate Publică.

„Vedem că se poate amortiza răspândirea bolii, dar este, într-adevăr, doar o chestiune de moment”, a declarat Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch, la radio Deutschland.

Cu toate acestea, mai multe țări renunță, treptat, la controalele rigide. Norvegia se alătură Austriei și Danemarcei, fiind primele țări europene care ușurează restricțiile.

Școlile, universitățile și colegiile tehnice din Norvegia vor începe să își redeschidă ușile, începând cu 27 aprilie, a declarat premierul Erna Solberg, într-o conferință de presă de marți, adăugând că modificările vor fi implementate, în timp, în mod controlat.

Serviciile care necesită contact personal, precum saloanele de frumusețe și de fizioterapie, pot fi reluate treptat, în timp ce restricțiile privind evenimentele sportive și culturale de amploare vor rămâne în vigoare până pe 15 iunie.

„Norvegia a reușit să tină sub control virusul”, a spus Solberg. „Treaba este acum să menții acest control”.