Cautare




, Contributor

Travel |
|

Eurolines România a mai deschis 11 agenţii de la începutul anului

TUI_TravelCenter_Balcescu.jpg
Numărul birourilor pe care le are grupul Eurolines în România a crescut de la 64, câte erau la sfârşitul anului 2012, la 75 la sfârşitul lunii aprilie.

Noile agenţii se află în București, Iași, Constanța, Cluj Napoca, Hunedoara, Baia Mare, Galați, Reșița, Focșani și Rovinari, iar portivit strategiei de dezvoltare a grupului, cele mai multe dintre acestea sunt deschise în mall-uri.

Grupul Eurolines și-a propus ca, până la finalul anului 2014, să ajungă la un număr de 100 de agenții de turism în toată țara.

 "Unul dintre obiectivele noastre prioritare pentru anul acesta rămâne lărgirea și dezvoltarea rețelei de distribuție sub cele două branduri TUI TravelCenter și Eurolines. Investițiile prioritare rămân cele în sesiunile de training pentru echipele de consultanți de turism și pentru deschiderea noilor agenții. Investiția pentru un punct de lucru se ridică la 30.000 euro", declară Dragoș Anastasiu, Președintele Grupului Eurolines România.

După extinderea reţelei de agenţii, a crescut şi numărul consultanţilor în turism, Grupul Eurolines numărând, în prezent, 480 de angajaţi.

La nivel de Grup, în primul trimestru al lui 2013, cifra de afaceri a crescut cu 40% de la 51.900.000 lei la 72.500.000 lei. Ponderea cea mai mare în cifra de afaceri a Grupului o are compania Touring Europabus Romania SRL, care deține cele 2 branduri, respectiv Eurolines și TUI TravelCenter. Cifra de afaceri a Touring Europabus Romania SRL s-a majorat cu 45% în primul trimestru 2013 față de perioada similară a anului trecut.

Majorări importante s-au înregistrat și la celelalte linii de business. Astfel, vânzările de bilete de avion prin intermediul TUI TravelCenter şi Eurolines au crescut cu 32%, iar cele aferente transportului internaţional cu autocarul sub brandul Eurolines au avut un avans de 8,5 % în primul trimestru al anului 2013 comparativ cu primul trimestru al anului 2012.

Grupul Eurolines, din care fac parte 18 companii din România, Germania şi Rep. Moldova, a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 243 milioane de lei faţă de

183,2 milioane de lei în 2011 şi o creştere a activităţii de turism de 121% faţă de anul 2011.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii