Prima majorare de capital, în valoare de 50 de milioane de lei, a fost realizată pe data de 2 decembrie. O zi mai târziu, pe 3 decembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Euroins România a aprobat și realizat propriu-zis conversia a două datorii subordonate în valoare de 76 de milioane de lei în capital de lucru. Cele două datorii subordonate au fost acordate în iunie și august de compania-mamă Euroins Insurance Group către Euroins România.
„Compania se concentrează pe creșterea continuă a calității și diversificării portofoliului de asigurări, având ca principal obiectiv menținerea și consolidarea poziției și îmbunătățirea continuă a rezultatelor financiare. Principalul obiectiv al Euroins România Asigurare Reasigurare SA este să rămână un partener stabil pentru clienții și intermediarii săi”, a declarat Jeroen van Leeuwen, membru al Consiliului de Administrație.
Euroins Insurance Group (EIG) AD operează în nouă țări europene și are filiale de asigurări în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina și Georgia. EIG operează și în Grecia, Polonia și Rusia. În prezent, grupul de asigurări are peste 2,5 milioane de clienți și peste 3.000 de angajați.