FacebookTwitterLinkedIn

Euro se îndreaptă spre cea mai lungă serie de victorii împotriva dolarului din 2004 încoace, în contextul în care investitorii pariază că Rezerva Federală este aproape de încheierea campaniei sale de majorări ale ratelor dobânzilor, potrivit Bloomberg News.

Valuta blocului EU a crescut ieri cu până la 0,4%, la 1,1276 dolari, extinzând astfel seria de câștiguri la a noua ziconsecutivă și ajungând la cel mai puternic nivel din februarie 2022. 

Investitorii vând dolarul pe baza convingerii că Fed va încheia curând ciclul de politică monetară restrictivă, iar majorarea care se așteaptă a avea loc în iulie se estimează că va fi ultima. Indicele Bloomberg al dolarului a scăzut săptămâna trecută la cel mai mic nivel din ultimele 15 luni, după ce datele au arătat că inflația din SUA s-a temperat mai mult decât era anticipat, trăgând în jos randamentele Trezoreriei SUA. 

“Diferența de randament pe termen de doi ani continuă să se miște în favoarea euro”, a declarat Roberto Cobo Garcia, șeful strategiei G10 FX la Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA din Madrid. “Mișcarea randamentelor alături de complacerea piețelor și evoluția pozitivă a piețelor de acțiuni explică avansul euro.” 

Valentin Marinov, șeful cercetării și strategiei G10 FX la Credit Agricole CIB, a declarat că recentele creșteri ale euro au fost susținute și de achizițiile de valută făcute de companii, ritmul achizițiilor corporative ajungând la cel mai ridicat nivel al unei luni.

“Euro este aproape de vârf”, a spus Geoff Yu, strateg senior la Bank of New York Mellon. “Dacă te uiți la aspectele specifice euro, este greu să găsești ceva pozitiv în legătură cu euro în afara ajustărilor de poziționare.” Din punct de vedere tehnic, euro este supra-cumpărat după ce a crescut cu peste 18% de la minimele atinse în septembrie când a căzut sub paritate cu dolarul. De asemenea, se află la niveluri asociate cu retrageri iminente. 

Fondurile speculative sunt optimiste, având expunere la opțiuni care vor plăti în cazul în care euro se întărește la 1,15 dolari în următoarele trei luni, conform traderilor de schimb valutar, citați de Bloomberg.