Moneda unică europeană a atins joi cel mai ridicat nivel față de dolarul american din ultimii aproape patru ani, pe fondul tensiunilor geopolitice crescânde în Orientul Mijlociu și al îngrijorărilor legate de viitorul acordului comercial dintre SUA și China, relatează Bloomberg, Reuters și Agerpres.
Joi, euro s-a apreciat până la 1,1589 dolari, cel mai ridicat nivel din decembrie 2021. De asemenea, francul elvețian a crescut cu 0,8%, atingând 0,8138 dolari, iar yenul japonez s-a apreciat cu 0,6%, la 143,70 dolari.
Această tendință reflectă orientarea investitorilor către active considerate mai sigure, în contextul în care Statele Unite au restricționat deplasările angajaților guvernamentali în Israel, pe fondul instabilității din regiune. În plus, incertitudinile privind relațiile comerciale dintre Washington și Beijing sporesc prudența în piețele financiare.
Potrivit analiștilor, euro este sprijinit și de semnalele pozitive venite din economia zonei euro, precum scăderea inflației spre ținta de 2% a BCE și relaxarea monetară. Isabel Schnabel, membră a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a afirmat că aprecierea euro este determinată de un „șoc de încredere pozitiv” în Europa, ceea ce face ca moneda unică să fie percepută tot mai mult ca un activ de refugiu.
În SUA, indicele prețurilor de consum a crescut cu 2,4% în ritm anual în luna mai, ușor sub așteptările de 2,5%, dar în continuare peste ținta de 2% a Rezervei Federale (Fed). Aceste date diminuează probabilitatea unei reduceri imediate a dobânzilor, în pofida presiunilor politice repetate exercitate de președintele Donald Trump.
Fed este așteptată să mențină dobânda de politică monetară în intervalul actual de 4,25% – 4,50% la următoarea ședință din 18 iunie, însă analiștii estimează două reduceri de dobândă în a doua jumătate a anului, prima fiind probabilă în septembrie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.