Fondul ETF BET Patria – Tradeville, cel mai mare ETF cu investiții în acțiuni românești, a depășit pragul de 800 milioane de lei în active nete totale, după ce a înregistrat un randament de 52,9% în anul 2025, potrivit Societății de Administrare a Investițiilor Patria Asset Management.
La data de 8 ianuarie 2026, activul net total al fondului se ridica la 809,7 milioane lei, în creștere cu 76,7% față de nivelul din urmă cu 12 luni. Evoluția a fost susținută de performanțele puternice ale pieței de capital românești și de interesul tot mai mare al investitorilor pentru fondurile tranzacționate la bursă (ETF-uri).
ETF BET Patria – Tradeville investește în cele mai importante 20 de companii listate la Bursa de Valori București și urmărește replicarea structurii și performanței indicelui BET. În ultimii trei ani încheiați la 31 decembrie 2025, fondul a adus investitorilor un câștig cumulat de 133,2%, iar pe un orizont de zece ani, randamentul a ajuns la 452,1%.
Numărul investitorilor în fond a ajuns la 33.317 la finalul lunii decembrie 2025, în creștere cu 16,3% față de anul anterior și de peste patru ori mai mare comparativ cu finalul lui 2022.
Cel mai performant ETF din România în 2025
ETF Energie Patria – Tradeville, fond sectorial dedicat companiilor din energie și utilități, a înregistrat un randament de 55,1% în 2025, fiind cel mai performant ETF din România anul trecut, conform datelor administratorului.
Activul net total al fondului a depășit 50 milioane lei, ajungând la 50,5 milioane lei la 8 ianuarie 2026, în creștere cu 112% față de nivelul din urmă cu un an. De la lansarea sa, în februarie 2023, fondul a generat un câștig cumulat de 116,5%.
Numărul investitorilor în ETF Energie Patria – Tradeville a ajuns la 6.307 la finalul anului 2025, față de 4.328 în 2024 și 2.677 în 2023.
„Anul 2025 a fost unul excepțional pentru acțiunile românești listate. ETF-urile Patria au oferit performanțele bursei într-un mod simplu și eficient unui număr cumulat de aproape 40.000 de investitori”, a declarat Răzvan Pașol, director general al SAI Patria Asset Management.
Fondurile ETF BET Patria – Tradeville și ETF Energie Patria – Tradeville sunt listate la Bursa de Valori București sub simbolurile TVBETETF și PTENGETF și pot fi tranzacționate prin orice intermediar autorizat la BVB.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.