“Fabrica de la Turceni reprezintă atât un hub de producție regional – cât și un hub de inovație, peste 20% din vânzările actuale fiind generate de produse lansate în ultimii cinci ani. (…) Ne propunem să continuăm investițiile în producție de aici pentru a susține cererea internă în creștere de materiale de construcții premium, precum și potențialul ridicat al piețelor de export pe care suntem prezenți”, a declarat Andrei Popa, directorul comercial al Etex Building Performance, se arată într-un comunicat remis la redacție.
Fabrica Etex Building Performance de la Turceni (județul Gorj) și-a început producția în anul 2015. Construcția acesteia a fost realizată în urma unei investiții inițiale de 50 milioane de euro, la care s-au adăugat, pe parcursul ultimilor patru ani, investiții de peste 2 milioane de euro.
De la începerea operațiunilor de producție în 2015, fabrica de la Turceni a produs peste 100 de milioane de metri pătrați de gips-carton. În acest interval, unitatea de producție a contribuit la creșterea cifrei de afaceri a Etex Buidling Performance de la 28 milioane de euro în 2015, la 48 milioane de euro în 2019.