FacebookTwitterLinkedIn

Erste Private Banking România, divizia de administrare a averii a Băncii Comerciale Române și parte a Erste Group, a fost desemnată „Cea mai bună bancă de private banking din România pentru servicii clienți” în cadrul Euromoney Awards for Excellence 2026, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale din industria bancară.

Distincția recunoaște performanța diviziei de private banking pe piața locală și este acordată în urma evaluării unor criterii precum performanțele financiare, calitatea experienței oferite clienților, inovația digitală și expertiza investițională. Juriul este format din specialiști internaționali din industria wealth management.

„Suntem onorați să primim premiul Euromoney pentru cea mai bună bancă de private banking din România pentru servicii clienți. Această recunoaștere reflectă încrederea pe care clienții noștri o au în noi și dedicarea excepțională a întregii echipe. Misiunea noastră este de a crea noi oportunități pentru clienți prin soluții personalizate, responsabilitate și o abordare vizionară”, a declarat Ava Beznoska, Head of Erste Private Banking România.

Rezultatele de business ale diviziei confirmă evoluția sa pe piața locală. La finalul anului 2025, activele administrate (AUM) au atins un nivel record de 3,2 miliarde de euro, în timp ce baza de clienți Private Banking se apropie de 4.000. AUM mediu per client a ajuns la aproximativ 850.000 de euro, în creștere cu 25% față de anul precedent. În același timp, indicatorul de satisfacție a clienților Net Promoter Score a atins nivelul de 95 din 100.

Erste Private Banking România oferă servicii integrate de administrare a averii, combinând o gamă diversificată de soluții investiționale cu un model de arhitectură deschisă. Printre serviciile dedicate clienților se numără administrarea discreționară a portofoliilor (Discretionary Portfolio Management) și vânzarea de aur fizic, dar și accesul la instrumente financiare variate, inclusiv obligațiuni OTC, tranzacționabile direct prin aplicația digitală George.

Strategia diviziei vizează consolidarea relațiilor cu clienții și dezvoltarea investițiilor responsabile și sustenabile, în contextul în care peste 75% din activele administrate sunt deja plasate în instrumente investiționale diversificate, aliniate obiectivelor financiare pe termen lung ale clienților.

Premiile Euromoney Awards for Excellence sunt considerate una dintre cele mai importante recunoașteri din industria financiară globală, câștigătorii fiind selectați pe baza performanței financiare, inovației, calității serviciilor și experienței clienților.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.