Ernst & Young (EY) intenţionează să-şi separe diviziile de audit şi de consultanţă în două companii, pentru a atenua preocupările autorităţilor de reglementare cu privire la potenţialele conflicte de interese.
EY a declarat joi că va furniza celor 13.000 de parteneri mai multe informaţii înainte de votul referitor la separare, care va avea loc în fiecare țară, de la sfârşitul anului 2022. Este probabil ca votul să se încheie la începutul anului 2023, transmite Reuters.
Anterior, în iunie, compania a negat informaţiile privind planurile sale de restructurare.
În 2020, Autoritatea britanică de reglementare a sectorului de audit şi contabilitate din, Financial Reporting Council, a cerut EY, Deloitte, KPMG şi PricewaterhouseCoopers să separe auditul, ca afacere de sine stătătoare, în Marea Britanie, până în iunie 2024.