A venit iarna și mi s-au dezgolit gândurile, un umăr și coapsa dreaptă. Coapsa dreaptă e aia care are două mici plesnituri de piele. Se văd doar atunci când mă pârguiesc. Pe piele zic, că Freud mi-a spus ieri la telefon că sunt pârguită deja și că mai bine ar fi să mă maturizez.
Mai exact, ca să folosesc cuvintele ei, să-mi pun în acord anii cu comportamentul de adolescentă. Mi-a zis însă că pot să merg în club să dau din cap pe muzică rock, dar să nu mai simt emoții, să nu mai dezbat subiecte de filosofie și să am pretenții mai mici de la oameni, că cică, spune ea, așa fac adulții.
M-a mirat, că Freud ar trebui să știe intrinsec că eu sunt copil de mingi. Copil adunat de pe câmpuri și dealuri, dintre sonde și pământ cu petrol, cu genunchi juliți și gândire magică. Sunt făcută din nisipuri albe și fine, mișcătoare, din sânge, cărămidă arsă și, dacă ai să-mi desfaci palmele, ai să vezi că sunt brăzdate de linii fine ca ale bebelușilor.
În rest, sunt o fată nasoală. Mănânc cu piciorul la gură, total nepoliticos, ba mai și vorbesc înainte să înghit, nu mă pieptăn, am coate ascuțite, genunchi subțiri, gura mare, cu care aș putea să te înghit, și pot să te ciupesc cu degetul mare ascuns în palmă și, crede-mă, am forță, te va durea și o să mă suni să mai vrei, că durerea e mai bună decât lipsa ei și lipsa ei e un nimic, dar nimicul nu e întotdeauna o lipsă, că și fantoma e și absentă, și prezentă.
Dar ce voiam să zic? De senzualitate, voiam să zic. Înainte de „Bună seara, cum vă numiți ?”, se văd doi sâni uriași, aproape defluând ca o chiuvetă, și odată cu asta nesiguranța. Nesiguranța e întotdeauna o armă a exagerării și cu armele greu faci armistițiu fără nicio victimă – prima victimă este întotdeauna cea care o mânuiește, căci vinovăția nu-i povară ușor de dus. E ca o miodezopsie din vitros care te va însoți toată viața.
Mi-a zis A odată că el s-a îndrăgostit de mine în clipa în care m-a văzut plângând cu muci. Nota pragmatică: am căutat, din atenție pentru puritani, un neologism pentru muci, dar n-am găsit. Revin la romantismul frazei. A zis el: erai așa de frumoasă!
Măi, m-a luat valul fără să vreau de la prima întâlnire. Știam că ne vom autodistruge, din start. Ai sex-appeal, voce de radio și oase subțiri, mi-a zis C după multă vreme, aproape când ne despărțeam. Când o să găsești un portțigaret mărțișor, să ți-l iei din partea mea, a mai adăugat. Și să plantezi un copac. Și dacă nu o să mai fiu pe aici, când simți că te pierzi, caută ceva pe YouTube să te țină atentă. Orice, numai pleacă din tine.
Miroși a copil însorit. Te pierzi fain în haina asta de blană. Știi să rănești, când vrei, cum nu face nimeni. Îți ții frumos picioarele în poziția spaghetti, când stai jos. Râsul cu capul pe spate te face fermecătoare. Din claviculele tale poți bea apă. Poți naște mari crush-uri. Cu tine se poate trăi acel soi de epic intimacy din In the Mood for Love. Respirația ta fierbinte e ca un ceai mângâietor cu tutun și incertitudini. Ai gust de alviță. Îți stă bine linsă de zăpadă.
Simona zise: Tu de ce nu porți sutien? Nu porți niciodată?
Ba da, doar în casă. Niciodată printre străini.
Cu push-up, nu?
Triunghi. Mi se trage de la triunghiurile amoroase și de la faptul că triunghiul este o formă fundamentală a unui domeniu. Și eu am mare nevoie de un fundament.
Eu port numai cu push-up, să mi-i mărească.
Nu mă miră. Ție îți place Marea Egee, mie nu. Mie îmi plac paharele de șampanie fără conținut și să-mi încapă sânii în ele. Ventuze!
Nu înțeleg.
Nici nu e necesar. Nu-ți bate căpșorul frumos. Ha! Am vrut doar să-l combat pe John Stuart Mill, care susținea că singurele plăceri valoroase sunt cele intelectuale. Sic! Îl prefer pe Jeremy Bentham. Eu sunt blondă, și blondele sunt superficiale. Ah, și un secret. Autoironia e întotdeauna apanajul celor care preferă lucrurile vii în detrimentul celor mari. Mare devii numai când ești mic. Și dacă îmi dai o acadea, să știi că am să-ți spun trei chestii senzuale, un titlu de revistă pentru femei și relații. Ia-ți, măi fată, niște ciorapi roșii, o pereche de pantofi negri din lac, fără toc, cu baretă, urâți și neatrăgători și niște bikini albi, din bumbac, fără nimic brazilian. Să fie doar de lolită ingenuă și vicioasă.
Sacoul masculin din catifea, cu revere din satin, îmi mângâie, direct, sânii și nu mă feresc să-mi ridic mâinile, deși s-ar putea descoperi o ceașcă de indecență. Blugii au patina târâtului prin viață. Bocancii nu i-am șters de praf niciodată, doar ploaia o face din când în când. Miros a indrusaim și bag mâna ușor în buzunar după țigări, căldură și umezeală. Îmi rup buzele cu voluptate, la fel cum îmi clăbucesc părul cu șampon. Șampon scump, că sunt snoabă. Sunt fără milă și fără responsabilități. Sunt pură și vicioasă.
Sunt și nu sunt. Întotdeauna aceeași și niciodată la fel. Mă gândesc la o casă lângă Marea Nordului și părul își închide cuticulele. Devine rece ca Freud, care îmi spune în mod repetat că trebuie să-mi fac mulți prieteni și să renunț la cine sunt. Să-mi iau o altă identitate, m-am gândit. Mă va chema Filippka, voi sta permanent amenințată de plenitudine, o să dau petreceri sorrentiniene, o să chem toată boema ipocrită a orașului, toți cabotinii artiști, toate damele de pică, că poate mi-o pica și mie norocul în spanac într-o zi, și toți bărbații care știu să pronunțe „mea” ca solistul de la Firma.
Am să întrețin atmosfera ca un creator de conținut de pe Instagram și am să ofer liber acces la intimitățile mele în schimbul caramelelor. Zic că e un troc profitabil, dacă iau în considerare valoarea contentului, cum spun experții în on-line.
Plouă de șapte zile. Am avut doar intrări și nicio ieșire. Două plecări și o comandă de Curry Chicken. Nu mi-am intrat însă sub piele. M-am masturbat psihic cu gânduri fără utilitate, dar am plătit toate utilitățile și sunt la zi. Sunt la zi și cu obsesiile, și cu frica, și cu singurătatea. O fi adevărat că Herodot e considerat părintele minciunii? Uite, am reușit să mut gândul câteva lumi mai încolo. În rest, fac nudism interior. Se tace mult în mine și în suma pară de sufragerii din bloc.
N-am fost niciodată comandantă de detașament, da’ mi-a ieșit întotdeauna treaba cu senzualitatea. Mi-am pus o șuviță de păr mustață, am băgat în obrazul drept o bomboană cu mentă și încerc telepatia cu toate femeile care își cumpără lenjerie din dantelă roșie de Valentine’s Day. Dacă m-ați auzit, apăsați tasta 1 și spuneți: Am înțeles! Vulgarul nu e sexy și sexy nu e neapărat senzual. Vom reevalua situația ca președintele Băsescu pe nu știu care coleg din partid.